Ediţia din acest an a festivalului berii Oktoberfest, desfăşurat în oraşul german Munchen, a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19, a anunţat marţi Markus Soder, prim-ministrul landului Bavaria.
Anularea evnimentului înseamnă și o lovitură pentru economia landului german. Potrivit Reuters, festivalul generează anual peste un miliard de euro pentru oraș.
Desfăşurarea celui mai mare festival al berii din lume, găzduit în fiecare an de capitala Bavariei, Munchen, a fost marcată de incertitudini anul acesta. Adunările publice sunt interzise în Germania în lunile care vor urma din cauza pericolului transmiterii coronavirusului. Cea de-a 187-a ediţie a Oktoberfest era programată în perioada 19 septembrie – 4 octombrie.
„Este dureros, incredibil de trist”, a spus premierul Bavariei, Markus Soder, anunţând anularea evenimentului în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de primarul oraşului Munchen, Dieter Reiter, potrivit Agerpres. Cei doi oficiali şi-au exprimat speranţa că festivalul va putea să se desfăşoare în 2021.
Oktoberfest atrage aproximativ 6 milioane de vizitatori în oraşul Munchen în fiecare an, din care mulţi sunt turişti veniţi din străinătate.
Mulţimi mari de oameni se formează de asemenea în afara corturilor şi pe străzile oraşului, iar în acest context, spaţiul de 1,5 metri impus pentru păstrarea distanţării sociale, potrivit restricţiilor în vigoare în prezent pe teritoriul Germaniei, va fi imposibil de respectat.
Un răspuns
F.f.bine !!! O …mizerie de…bâlci, cu oameni ce se comportă precum ín…evul mediu, şi prețuri de…sfârşitul lumii !!!