vineri

26 aprilie, 2024

20 martie, 2021

Rusia a mobilizat toate cele şase submarine care fac parte din flota rusă a Mării Negre cu ocazia unuia dintre cele mai mari exerciţii navale pe care NATO le desfăşoară în largul coastelor româneşti şi în zona portului Constanţa, informează The Moscow Times, citat de Digi24.

„Toate submarinele flotei Mării Negre desfăşoară misiuni în larg”, a declarat viceamiralul Igor Osipov, comandantul flotei ruseşti de la Marea Neagră. „Niciun submarin nu se află la bază”, a adăugat acesta.


Mobilizarea forţelor navale ruseşti are loc în condiţiile în care, în perioada 19-29 martie, se derulează exerciţiul NATO „Sea Shield 21”, care se desfăşoară sub conducerea Forţelor Navale Române.

„Sea Shield 21” este cel mai mare şi mai complex exerciţiu multinaţional NATO organizat de Forţele Navale Române, în anul 2021, în zona Mării Negre, conform Forţelor Navale Române.

Resursele implicate și scenariile Sea Shield 21

La exerciţiul NATO participă peste 2.400 de militari din opt state, 18 nave de luptă şi 10 avioane militare.

Comandamentul Maritim Aliat al NATO participă cu gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care face parte şi fregata „Regina Maria”.


Forţele NATO participante sunt din Bulgaria, Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania, Statele Unite ale Americii şi Turcia.

Exerciţiul „cuprinde toate etapele unei operaţii militare navale NATO de răspuns la o criză geopolitică în regiune.

Un crucişător, un distrugător, fregate, corvete, dragoare şi vânătoare de mine, nave purtătoare de rachete, o navă de patrulare şi remorchere maritime îşi vor uni eforturile, pentru a desfăşura secvenţele planificate pe mare.

De asemenea, lupta antiaeriană va fi asigurată de aparatele F-16, MiG 21 Lancer şi elicopterele Puma româneşti, împreună cu avioane de vânătoare Eurofighter Typhoon din Spania şi aeronave de cercetare aeriană din SUA şi Turcia.

Conform scenariului exerciţiului, în zona litoralului, trei detaşamente mobile de lansare rachete ale Forţelor Navale Române şi o baterie de rachete de coastă a Forţelor Navale Poloneze vor acţiona de la Capu Midia, pentru respingerea forţelor inamice.

Marinarii militari polonezi participă, pentru prima dată, la exerciţiul „Sea Shield 21” cu un sistem mobil de rachete sol-navă „Kongsberg”.

„După anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, în anul 2014, Forţele Navale Române au propus aliaţilor NATO introducerea acestui exerciţiu de nivel tactic pe agenda programelor de instruire colectivă, pentru dezvoltarea interoperabilităţii forţelor, în toate mediile de luptă (maritim, submarin, terestru şi aerian)”, se arată în comunicatul Forţelor Navale Române.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: