marți

19 martie, 2024

4 martie, 2019

Rusia s-a oferit să finalizeze centrala nucleară care e construită în Bulgaria în localitatea Belene, foarte aproape de Turnu Măgurele. Oferta Moscovei, anunță Digi 24, a venit chiar înainte de vizita premierului rus, Dmitri Medvedev, în Bulgaria.

Bulgaria încearcă de mult timp să finalizeze acest proiect care a generat nenumărate controverse în special în rândul activiștilor de mediu. Investiția, care se ridică la 10 miliarde de euro, privește și România, din cauza distanței mici la care se află față de București, de exemplu.

Construirea celor două reactoare nucleare a început în anii 80. Erau ridicate de sovietici, iar bulgarii construiau deja cartierele în care urmau să locuiască viitorii angajați ai centralei nucleare. Proiectul a fost însă blocat în 2012, în urma presiunilor făcute de SUA, dar și de Uniunea Europeană.


Rusia a cerut despăgubiri pentru echipamentele nucleare care au fost comandate şi nu au mai fost cumpărate, iar Curtea Internaţională de arbitraj de la Paris le-a dat dreptate. Bulgaria trebuia să le achite 600 de milioane de euro.

În 2016, mai mulți oficiali bulgari au fost inculpați din cauza contractelor semnate cu firma rusească Atomstroyexport pentru centrala nucleară Belene.

Pentru reluarea și finalizarea proiectului din țara vecină și-a manifestat interesul și o companie din China și una din Franța, pe lângă cea rusească.

Centrala ar urma să preia activitatea centralei de la Kozlodui, care este depășită tehnic și moral.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: