joi

28 martie, 2024

21 iulie, 2022

Experţi internaţionali au documentat încălcări grave pe scară largă ale dreptului umanitar şi dreptului internaţional de către trupele ruse de la începerea invaziei în Ucraina.

Datele, transmite Agerpres, sunt conținute de un raport publicat joi de Oficiul pentru Instituţii democratice şi Drepturile Omului (ODIHR), agenţie din cadrul OSCE cu sediul la Varşovia.

Printre cazurile extrem de grave reţinute de raport se află bombardarea unui teatru din Mariupol, la jumătatea lunii martie, şi a gării centrale din Kramatorsk, la începutul lui aprilie.


În ambele cazuri, experții ODIHR afirmă că acțiunile pot fi asimilate crimelor de război, înregistrându-se numeroase victime civile.

Potrivit raportului ODIHR, ce are 53 de pagini, un fapt foarte îngrijorător este asediul oraşelor ucrainene de către forţele ruse, ceea ce a împiedicat evacuarea în siguranţă a civililor.

Comportamentul militarilor ruşi a fost caracterizat de o ignorare generală a principiilor fundamentale ale dreptului umanitar – distincţie, proporţionalitate şi prudenţă, menţionează documentul citat.

Martori au raportat execuţii şi detenţii ilegale, răpiri şi cazuri de tortură şi violenţă sexuală.


De asemenea, armata ucraineană a încălcat dreptul umanitar, într-o măsură mai mică, notează raportul, care menţionează acte de violenţă împotriva militarilor ruşi care au comis jafuri.

Dovezile strânse de ODIHR arată că ambele părţi au încălcat dreptul internaţional în ceea ce priveşte tratamentul aplicat prizonierilor de război.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: