6 aprilie, 2014

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat duminică, în emisiunea „După 20 de ani”, de la Pro TV, că intenţionează să extindă sistemul de îngrijire la domiciliu a persoanelor în vârstă, inclusiv prin plata rudelor care se ocupă de aceştia.

Rovana Plumb a declarat că persoanele care îngrijesc rude vârstnice ar trebui să primească un sprijin financiar de la stat, aşa cum se întâmplă în cazul celor care iau în îngrijire copii.

Ministrul nu a explicat care ar putea fi condiţiile sau sumele, dar sistemul pare similar celui prin care se permite plata unui membru al familiei ca însoţitor al unei persoane cu dizabilităţi grave.

Această măsură ar putea face parte dintr-o abordare mai largă a externalizării serviciilor de îngrijire a bătrânilor, în detrimentul centrelor pentru persoane în vârstă.

În 2011, Guvernul Emil Boc a demarat un proiect naţional prin care mai multe spitale locale desfiinţate urmau să fie transformate în cămine de bătrâni. Programul continuă, chiar dacă executivul a diminuat în decembrie 2013 suma alocată acestuia.

Scoatere la suprafaţă a joburilor din economia subternară

Ministrul Rovana Plumb a mai declarat că ţinta actualului guvern este de a scoate la suprafaţă, până în 2016, un milion de locuri de muncă aflate în zona neagră şi gri a economiei.

De asemenea, a spus ea, tot până în 2016, se doreşte creşterea cu peste 400.000 de persoane a numărului de salariaţi, în servicii şi în economia socială.

Ministrul a spus că se lucrează la un proiect de Lege a economiei sociale, care să impulsioneaze angajarea în acest domeniu, prin facilităţile acordate societăţilor încadrate astfel.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. 1.Iata ca, odata cu campania electorala, guvernantii devin extrem de productivi in gogosi electorale si utopii economice.
    Prin masurile de crestere a taxelor si impozitelor, prin majorarile de preturi, cele 1 milion de locuri de munca vor fi „scoase” de tot din economie, adica dispar.
    Cresterea cu 400 de mii de salariati in „economia sociala” este o adevarata „traznaie economica”, deoarece fara cresterea echivalenta in „economia reala”, industriala si agricola, resursele financiare sustinatoare ale „economiei sociale” sint inexistente.
    Daca ar mai exista „boom-ul economic” de pina in 2008, o astfel de promisiune mai era fezabila, dar azi, cind bugetul nu mai poate fi sustinut nici prin impozitarile cunoscute, existind deficite de miliarde de lei la incasarile pe 2014, orice promisiune este la fel de mincinoasa, ca si cea electorala din 2012, de 12 milarde de Euro investitii si 1 milion de locuri de munca, pina in 2016.
    Minciuna sta cu alegerile si Guvernul la masa …electorala.Pacat ca dreapta politica nici nu mai exista, fiind „ingropata” pentru un deceniu, de fosta guvernare, portocalie.
    2.Nu stiu, daca promisiunile ministrului muncii, nu contin si o „intentie” (sociala) sinistra, aceea de a obliga financiar rudele celor din camine, sa intretina pe cei a caror camine de batrini vor fi desfiintate, ca masura „umanista” de stinga – dindu-le un „ajutor de stat”,banesc modic, insuficient pentru a intretine o persoana in virsta.Odata cu disperarea financiara bugetara a Guvernului, orice dezastru pentru populatie,devine posibil…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: