vineri

19 aprilie, 2024

17 ianuarie, 2013

Un român care se afla într-un grup de 41 de persoane răpite în Algeria de o grupare afiliată Al Qaida, nu se mai afla pe lista de ostatici joi, în jurul orei 16.00, ora României, conform unor informații furnizate de Agenția de știri din Mauritania, ANI, citate de Reuters.

Nu se știe, însă, dacîă cetățeanul român, angajat, probabil, la o companie multinațională de exploatare a gazelor, a fost eliberat sau a fost ucis, în urma unei confruntări între trupele algeriene și teroriști.

Ostaticii rămaşi în complexul de exploatare a gazelor de la Amenas erau doi americani, trei belgieni, un japonez şi un britanic, după intervenţia forţelor aeriene algeriene.


Anterior, unul dintre răpitori, care s-a prezentat cu numele de Abu al-Baraa, a susținut la postul de televiziune din Qatar că numărul ostaticilor este în jur 41, din 11 ţări: Norvegia, Franţa, Statele Unite, Marea Britanie, România, Columbia, Thailanda, Filipine, Irlanda, Japonia şi Germania.

Răpitorii au cerut retragerea armatei algeriene, care încercuise complexul de exploatare a gazelor , pentru a permite lansarea unor negocieri.

Gruparea teroristă luase inițial ostatice în total sute de persoane, marea majoritate algerieni, precum și străini.

Armata Algeriană a lansat, însă, un atac cu elicoptere, în urma căruia au fost uciși 15 răpitori, dar și 34 de ostatici. Circa 600 de ostatici algerieni au fost eliberați, totodată, potrivit unor informații din surse locale, citate de Agenția alegriană de știri APS.


Luarea de ostatici de la complexul de exploatare a gazelor de la Amenas are loc în contextul în care vecinul de la sud al Alegriei, Mali, se confruntă cu un conflict armat care trenează din anul 2012.

Ce fac autoritățile de la București

Instituțiile românești implicate de siguranță națională au cponstituit o celulă de crizîă pe fondul răpirii cetățeanului român la Amenas, a precizat Serviciul Român de Informații.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a constituit o celulă de criză în MAE și l-a convocat la sediu pe ambasadorul alegrian la București.

„În legătură cu evenimentele derulate în Algeria, în cursul dimineţii de ieri Ambasada României la Alger a informat Centrala MAE cu privire la desfăşurarea unor evenimente de tip armat în zona de Est a Algeriei, la frontiera cu Libia, unde se află un complex petrolier operat de o companie multinaţională. Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile algeriene şi misiunile diplomatice acreditate la Alger, a rezultat că un număr neprecizat de cetăţeni din mai multe state, printre care şi România, angajaţi ai companiei, sunt ţinuţi ostatici de iniţiatorii atacului armat”, a declarat Robert Cazanciuc, secretarul general al MAE.

Ambasada României la Alger face parte dintr-un grup de monitorizare şi sprijin constituit la nivelul misiunilor diplomatice acreditate la Alger,a mai spus oficialul MAE.

La rânddul său, președintele Băsescu, a fost informat încă de ieri despre situația românului răpit în Algeria.

„Domnul preşedinte Traian Băsescu a fost informat de ieri despre situaţia răpirilor din Algeria. Administraţia Prezidenţială ţine legătura în permanenţă cu celula de criză constituită la nivelul MAE, iar domnul preşedinte este informat în permanenţă despre situaţia răpiţilor”, a spus purtătorul de cuvânt al palatului Cotroceni, Bogdan Oprea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: