13 iunie, 2016

pasapoarteRomânii conduc detașat în topul europenilor care au obținut în 2014 cetățenia unui alt stat membru UE, cu un număr de 24.300 de persoane.

Pe locul 2 se află polonezii, cu 16.100 de persoane care au primit cetățenia unui alt stat din Uniune.

În ceea ce-i privește pe români, 26,5% din totalul celor cu o nouă cetățenie UE au obținut-o pe cea italiană, 25,5% – maghiară, iar 10,7% – germană, potrivit Eurostat.


Polonezii au devenit cetățeni germani (în proporție de 37,1% din numărul celor care au primit o altă cetățenie în UE), Marea Britanie – 19,6% și Suedia – 15,1%.

Datele se pliază pe cele privind imigrația, românii și polonezii fiind europenii care muncesc în număr mare în țări bogate ale UE.

cetatenii ue

Per total, în Europa anului 2014, aproximativ 890.000 de persoane au obținut cetățenia unui stat membru, iar 89% din ei proveneau din state terțe.


Cei mai numeroși sunt marocanii, cu 92.700 de persoane, din care 88% au primit cetățenie spaniolă, italiană și farnceză.

Albanezii (41.000) se află pe locul 2, 96% din ei obținând cetățenie grecească sau italiană, urmați de cei 37.500 de turci (60% devenind cetățeni germani) și 35.000 de indieni (două treimi din ei sunt acum cetățeni britanici):

cetatenie ue 2014

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: