Una din placerile cititorilor de presa o reprezinta musai descrierile metaforice ale jurnalistilor politici, care descriu scena politica asemanator unui teren de fotbal. Sintagme de genul “culoar de stanga” sau “culoar de dreapta” sunt prezente zilnic in presa romaneasca, indiferent despre ce este vorba. Un partid, o alianta care a fost, una care este sau una care va fi. Publicul care se considera informat este majoritar de dreapta, de stanga sau de centru-dreapta si respectiv centru-stanga.
De multe ori prind dor de America. Acolo doctrinele sunt discutate in cercuri extrem de restranse, avand in vedere ca majoritatea poporului american este absolut indiferent la orice doctrina care nu este tradusa simplu si concis in fapte, cifre sau actiuni, pentru ca omul sa stie pentru ce voteaza sau nu voteaza. Lucrul cert pe care americanul il stie este ca nu ai voie sa fi clasificat “socialist” pentru ca o mare majoritate ar insemna un fel de imparteala nelegitima a patrimoniului public si o tentativa de a atenta la bunurile lui personale. Americanii au gasit cuvinte frumoase pentru stanga, nici vorba de socialism sau social-democratie, vorbim despre liberali si progresisti. In dreapta sunt aliniati conservatorii de toate soiurile. Noii conservatori, numiti si neocons, si noii liberali, numiti si neolibs, sunt hibrizi care ascund futilitatea clasificarii doctrinare cand este vorba de politica, care trebuie tradusa in fapte obiective, in special intr-o perioada extrem de vulnerabila, asemanatoare celei pe care o traim si noi.
La noi, NU! Noi suntem un popor de dreapta, care voteaza stanga. Ne dorim un stat minimal, dar toti dorim sa lucram la stat. Nu prea dorim sa platim taxe, dar dorim sa iesim la pensie la 50 de ani si in sfarsit de fiecare data amintim tuturor ca salariile noaste nu sunt ca in Germania. Majoritatea romanilor traiesc cu impresia ca suntem persecutati. Poate suntem, dar avem o groaza de motive sa fim. In primul rand ar fi o clasa politica incompetenta si corupta, care conduce treburile Romaniei de 21 de ani. O coruptie generalizata, cunoscuta de toti, acceptata de majoritatea. Toti politicienii nostri sunt doctrinari la fel ca si noi, dar ei s-ar alia si cu necuratul ca sa ajunga la carma tarii. Acolo este tara fagaduintei si acolo curge lapte si miere! Guvernarea, da! Acolo este ciolanul supem, puterea absoluta, acolo suna girofarul spre paradis.
Romanul doctrinar vede cu ochii lui, zilnic, de dimineata pana seara, cum arata doctrinele politicienilor nostri. Pur si simplu un camp de bataie intre grupuri interesate de “ciolan”. Oameni, care in majoritatea lor nu gasesc nici o rezolvare pentru nimic in afara intereselor pecuniare proprii si influenta pe care o pot exercita asupra unei mase amorfe si cenusii de oameni amarati, asa cum arata astazi o mare parte a cetatenilor tarii acesteia (cu sau fara doctrine in dotare).
Fiecare partid, alianta sau lider care ajunge la guvernare doreste sa reformeze. Toti reformeaza, nimeni nu doreste sa continue. Tot ceea ce au facut ceilalti a fost prost, noi stim mai bine. Nimeni si nimic nu a putut sa dezechilibreze acest popor si aceasta tara mai mult decat reformele periodice pe care le vedem, auzim sau le simtim. Avem si am avut reforme cu zecile, cu sutele, cu tonele sau cu kilometrii. Am avut reforme in educatie, fiecare ministru cu ideile lui – reformatii nu reusesc sa citeasca in clasa a saptea si reformatorii sunt remaniati aproape la fiecare doi ani. Am avut reforme fiscale si judiciare de ‘nspe ori. Politia s-a demilitarizat, armata s-a profesionalizat. Restructuram continuu ministerele, care nasc zeci de agentii desfiintate din nou cand se schimba guvernul, pentru a fi reinfiintate de o alta guvernare.
Clasa politica se reformeaza tot timpul. Partide se nasc, partide dispar, altele se transforma in aliante. Un om care are o televiziune devine partid fara sa fi fost votat niciodata de nimeni. Alt om, care a avut un ziar si a avut partid, dispare din Parlamentul tarii si intra in cel al Europei, cu ajutorul unui oier arestat devenit martirul natiunii.
Rosii devin galbeni, galbenii rosii, se unesc si se hotarasc sa devina portocalii. De fapt sunt aceiasi oameni, care imbraca culori si le dezbraca conform interesele lor si ale clientilor lor. Grupuri de oameni providentiali numesc alti oameni providentiali care sa mantuiasca neamul si sa aduca bunastarea si pacea poporului.
De la providentialul Iliescu si pana la providentialul Basescu lucrurile ii lovesc pe romani cu nostalgiile providentialului Ceausescu. Pana nu vom intelege ca providenta este de-a pururea divina si societatea are nevoie de oameni harnici, competenti si cinstiti pentru a le administra gospodaria comuna, ne vom ocupa de reformele perpetue care ne omoara de douazeci si unu de ani.
Acum toata lumea doreste un “fresh start”, o Alba-ca-Zapada, ceva nou proaspat, frumos, care sa poata sa faca altfel! Ce sa faca? Nimeni inca nu a spus ce, toti vor inca o reforma! Si eu. Dar sa sti ce? Vreau un program, unul mic dar fezabil si fara cut-and-paste, ceva original pentru noi, ceva fezabil ca omul sa inteleaga pentru ce voteaza. Vreau un program, atat! E mult?
Un răspuns