Ei, da – o noutate – suntem pe ultimul loc: la finanțarea cercetării, la indicele și ritmul inovării, la monetizarea rezultatelor. Dar despre astea vom vorbi doar pentru a trasa linia de start. Și pentru a desena clar rolul cercetării și inovării în trecerea de la o economie manufacturieră la una producătoare de valoare adăugată mare – care să ne pună pe harta economiilor performante.
Pentru că mai e un loc unde suntem nu la coadă, ci la coada cozilor: Diferența dintre potențialul real și rezultate. Despre ce vorbim?
cursdeguvernare.ro deschide astăzi proiectul editorial ”România – valoare adăugată” – demers menit să treacă în revistă problemele pe care cercetarea și inovarea românească le au în a-și croi drum către economia reală.
Problema nu e doar ultimul loc pe care-l ocupă România la aceste capitole – de care depind fizionomia economiei românești de peste 10-15 ani : subfinanțarea, gradul mic de aplicabilitate, dezinteresul venit din chiar partea mediului privat etc :
în definitiv, ceva bani europeni s-ar găsi, aplicabilitatea nu depinde neapărat de sistemul de susținere a cercetării, iar mediul privat va investi și va cumpăra de acolo de unde poate ieși valoare.
Dincolo de acestea, stau alte probleme care te fac, uneori, să te întrebi :
- – cât din puținul finanțat, susținut și cu pretenții de monetizare este chiar cercetare, chiar inovare ;
- – în câte din universitățile românești (aflate, ca ”număr pe cap de locuitor” în marja europeană) se face cercetare de performanță ;
- – până unde merge această performanță ;
- – și câte din echipele de lucru în jurul unui proiect se alcătuiesc după competență și determinare științifică, și nu după micile centre de mică putere din zona universitară, câte se articulează după măruntele nepotisme sau după mici grupuri de presiune adunate de foame în jurul câte unui grant a cărui finalitate și calitate nu o verifică de fapt nimeni …
Nu ne vom pune doar aceste întrebări :
Există și proiecte izbutite, există și performanță, există și oamenii care, cu bani puțini aduc valoare mult peste ce te-ai aștepta de la finanțare și condițiile de lucru – există și problemele care blochează atare proiecte să facă pasul către economie și clasamente.
Aceste proiecte își vor avea locul lor în tabloul general.
Dezbrăcate atât de prejudecățile autodisprețuitoare și defetiste, dar și de mitologiile din care trăiesc destule centre de cercetare și, de asemenea, de speranțele indecente în mâna de olimpici pe care-i produc niște profesori din sistemul de educație,
vom prezenta un peisaj din piese de puzzle – analize, sinteze, povești de succes, unde e cazul – din care să se poată înțelege – măcar la nivel de principiu – unde e problema, unde se greșește, ce funcționează și ce merită atenție și susținere, și până unde se pot întinde speranțele noastre în inteligența românească fără să ne mințim.
Și vom ști atunci și în cât timp salariile mici și munca subtehnologizată vor înceta să fie principala sursă de competitivitate a entității economice România.
Un răspuns
Chintesenta mentalitatii economice a clasei politice conducatoare: noi muncim, nu gandim. Ganditorii reprezinta o primejdie de moarte pentru politicieni – ei sunt cei care striga „Imparatul e gol!” adica clasa conducatoare nu conduce, ci doar jefuieste legal tara. Deci este mai bine ca cei care gandesc sa plece din tara, sa aduca plusvaloare firmelor straine care ii angajeaza, si care vor face fabrici in Romania, angajand astfel si pe amaratii de votanti, sa manance si ei o paine si sa plateasca impozite, ca altfel cine, doar nu bogatasii si hotii ajunsi in parlament.