Mai mult de 1 din 10 lucrători europeni sunt angajați cu contracte de muncă pe perioadă determinată, deși majoritatea acestora ar prefera să semneze contracte permanente.
România, deși a schimbat Codul Muncii în 2010, iar una dintre modificări a vizat exact stimularea acestui tip de angajare ce ar fi urmat să ducă la creșterea ocupării, rămâne țara europeană cu cel mai mic procent de astfel de angajați: 1,5% din totalul salariaților, comparativ cu media europeană, de 14%.
Contractele pe perioadă determinată permit angajatorilor să gestioneze mai ușor forța de muncă, dar înseamnă insecuritate și salarii mici pentru beneficiarii lor.
Ele s-au înmulțit în toată Europa, timp de cel puțin trei decenii, ca efect al relaxării legislației muncii, care a oferit mai multă flexibilitate ajustării de persoanl în situațiile când firma are trebuie să-și reducă producția sau cheltuielile.
Lucrătorii cu contracte pe durată determinată pot fi dați afară ușor, prin refuzul angajatorului de a reînnoi contractul, ceea ce înseamnă costuri zero, spre deosebire de situația costisitoare și complicată a rezilierii contractelor permanente.
Între 2001 și 2012, numărul lucrătorilor cu contracte pe perioadă determinată a crescut cu 25%, comparativ cu numai 7% numărul celor angajați pe perioadă nedeterminată, ceea ce înseamnă că marea majoritate a noilor joburi au fost pe perioadă determinată și mai prost plătite, potrivit unui studiu Eurofound.
Polonia este statul unde numărul acestor persoane a crescut cel mai mult (cu 2 milioane de lucrători), urmată de Germania (1,1 milioane), Italia (900.000) și Franța (400.000 persoane).
În Spania, numărul contractelor pe perioadă temporară s-a redus, în 2012 comparativ cu 2001, cu o jumătate de milion, iar în Marea Britanie, cu 140.000.
Reducerea numărului acestor acestor contracte nu înseamnă neapărat o îmbunătățire a angajării, adică trecerea pe contracte pe durată nedeterminată, după cum a dovedit-o criza economică, când în Spania numărul net al acestor lucrători a scăzut cu 1,2 milioane, fiindcă ei au fost primii la care s-a renunțat.
Ponderea angajaților cu contracte pe durată determinată a crescut din nou după criză și studiul Eurfound a constatat că firmele au ales să fie precaute și au preferat această formă de anagajre. Astfel s-a ajuns ca ponderea în totalul angajaților din 2014 să fie mai mare decât cea de dinaintea crizei – 14% în UE, comparativ cu 11% în 2001.
Majoritatea acestor lucrători își doresc să treacă pe contracte pe perioadă nedeterminată (64%), dar numai unul din cinci reușește acest lucru. Un procent similar, de 20%, rămân fără loc de muncă, fie el și pe peiroadă determinată.
În cazul lucrătorilor pe perioadă nedeterminată, doar 7% au devenit șomeri în perioada analizată.
