România şi ţintele fixate prin strategia Europa 2020. Punctele tari și punctele slabe

Prin strategia Europa 2020 (adoptată de Consiliul European în iunie 2010) , au fost stabilite ţinte la cinci indicatori apreciaţi ca fiind semnificativi pentru dezvoltarea social-economică a fiecărui stat UE și a Uniunii în ansamblu.

Scopul a fost de a se oferi niveluri ridicate de locuri de muncă, cu productivitate ridicată şi de a îmbunătăţi coeziunea socială în statele membre, simultan cu reducerea impactului asupra mediului înconjurător.

Cele cinci domenii (rata ocupării, cercetare-dezvoltare, schimbări climatice şi energie, educaţie şi reducerea sărăciei) au fost transpuse, particularizat la nivelul fiecărei ţări, în obiective concrete ce trebuie atinse la finele deceniului în curs. Situaţia României în acest proces de upgradare social-economică a fost prezentată de Eurostat.

Punctele tari şi punctele slabe

Încă din anul 2014, România şi-a depăşit angajamentul de a avea o cotă-parte de 24% a energiilor regenerabile şi a rămas peste acest prag deși a mai slăbit ritmul în ultimii ani.Una peste alta, datele statistice se prezintă destul de bine la consumul de energie și structura de producție din acest domeniu.

Spațiul rămas la dispoziție pe partea de schimbări climatice și energie în raport cu cerințele ar putea părea chiar spectaculos dar ar trebui să fim atenți la faptul că nu eficientizarea consumurilor a fost principalul factor ci diminuarea considerabilă a unor capacități de producție, îndeosebi din sectorul petrochimic, care concentrează nu mai puțin de trei sferturi din deficitul comercial.

Realizare notabilă, ne-am încadrat lejer la cerința de reducere față de situația din anul 2008 a numărului persoanelor cu risc de sărăcie sau excluziune socială, respectiv circa 2,76 milioane persoane mai puțin între 2008 şi 2018, ţinta la nivel national fiind atinsă încă din anul 2013.

Rata de ocupare a urcat sistematic spre ținta de 70%, pe care mai avem foarte puțin să o atingem. Trebuie subliniate însă două aspecte. Primul, nivelul de referință la nivel european a fost stabilit la 75%, adică mult mai sus. Al doilea, diferența dintre bărbați și femei este deosebit de mare, inclusiv din perspectiva uzanțelor din statele membre UE.

Țara noastră a făcut progrese importante în creşterea ratei de participare în învăţământul terţiar, care s-a majorat cu peste zece procente între 2008 şi 2017, când se părea că vom atinge nivelul-țintă la acest indicator. Din păcate, a urmat un recul în 2018, care va fi greu de recuperat până în 2020.

Proporţia celor care au abandonat timpuriu sistemul de educaţie a crescut până la 19,1% în 2015 după care a intrat pe un trend descendent dar valoarea din 2018 (16,4%) rămâne peste cea de plecare din 2008 (15,9%) și foarte departe de obiectivul stabilit (11,3%).Practic, este puţin probabil să mai atingem această ţintă.

În fine, performanţa cea mai slabă  se regăseşte la capitolul de intensitate a sectorului de cercetare-dezvoltare, care a bătut pasul pe loc undeva în jur de o jumătate de punct procentual din PIB, foarte departe de cele 2% din PIB stabilite la nivel național ca obiectiv prin strategia Europa 2020 (3% la nivelul Uniunii).