cursdeguvernare

sâmbătă

12 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

România, Polonia, Lituania și Letonia combat încercările Rusiei de „rescriere a istoriei” – declarația celor 4 președinți

25 noiembrie, 2022

România, Polonia, Lituania și Letonia „convin să consolideze cooperarea în combaterea dezinformării şi a încercărilor Rusiei de rescriere a istoriei şi solicită comunităţii internaţionale să recunoască crimele comise de regimul stalinist, inclusiv Holodomorul din anii 1932-1933 în Ucraina”, spune declarația comună a președinților celor patru țări, semnată la Kaunas, Lituania, vineri.

Președintele Letoniei – Egils Levits, al Lituaniei – Gitanas Nausėda, al Poloniei – Andrzej Duda și președintele României, Klaus Iohannis, s-au întâlnit la Kaunas  pentru a stabili căile de coordonare eforturile de întărire a securităţii regionale şi de consolidare a capacităţilor de apărare pe Flancului Estic al NATO, ca și de susţinere a Ucrainei şi Republicii Moldova.

Declaraţia „subliniază disponibilitatea de a colabora cu Georgia în vederea acordării statutului de ţară candidată de îndată ce priorităţile specificate în avizul Comisiei Europene privind cererea de aderare a Georgiei vor fi abordate”


Totodată, cei 4 președinți „sprijină deciziile Consiliului European de accelerare a procesului de extindere a UE privind ţările din Balcanii de Vest, în baza progresului acestora în implementarea cerinţelor de aderare”.

Ce au decis cei 4 președinți

„Președinții Letoniei, Lituaniei, Poloniei și României:

  • convin să își coordoneze îndeaproape eforturile de întărire a securității regionale și consolidare a capacităților de apărare,
  • salută realizările semnificative ale Ucrainei în avansarea pe calea integrării europene și euro-atlantice,
  • confirmă angajamentul asumat de consolidare a eforturilor comune în sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova și salută progresul înregistrat de Republica Moldova pe această cale,
  • subliniază disponibilitatea de a colabora cu Georgia în vederea acordării statutului de țară candidată de îndată ce prioritățile specificate în avizul Comisiei Europene privind cererea de aderare a Georgiei vor fi abordate,
  • sprijină deciziile Consiliului European de accelerare a procesului de extindere a UE privind țările din Balcanii de Vest, în baza progresului acestora în implementarea cerințelor de aderare,
  • confirmă angajamentul asumat de consolidare a eforturilor comune în sprijinirea integrării Ucrainei în Alianță și implementarea standardelor NATO,
  • declară că Letonia, Lituania, Polonia și România vor continua să promoveze sprijinul politic și practic al Alianței pentru Ucraina, care are drept obiectiv asigurarea capacității Ucrainei de a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială,
  • exprimă disponibilitatea de a-și consolida în continuare eforturile de coordonare vizând acordarea de sprijin politic, militar, tehnic și umanitar cuprinzător Ucrainei,
  • sprijină înnoirea relației strategice cu Ucraina, avansând pe mai departe integrarea euro-atlantică a Ucrainei și confirmând sprijinul ferm pentru ca Ucraina să devină membru NATO de îndată ce condițiile o permit,
  • subliniază necesitatea unor eforturi comune suplimentare pentru consolidarea securității, stabilității și rezilienței Republicii Moldova, ca o contribuție importantă la întărirea securității regionale;
  • convin să consolideze cooperarea în combaterea dezinformării și a încercărilor Rusiei de rescriere a istoriei și solicită comunității internaționale să recunoască crimele comise de regimul stalinist, inclusiv Holodomorul din anii 1932-1933 în Ucraina.”

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: