10 ianuarie, 2021

România s-a situat în 2019 pe locul 7 în UE la ponderea energiei electrice obținute din surse regenerabile, potrivit datelor publicate de Eurostat, înaintea Germaniei și peste media europeană.

Cu un procentaj de 41,71%, ne-am poziționat după Austria (75,14%), Suedia (71,19%), Danemarca (65,35%), Portugalia (53,77%), Letonia (53,42%) și Croația (49,78%).

Ponderea energiei electrice obținută din surse regenerabile, state UE 2019 (% din total)


Atenție, însă, dacă procentajul nostru a fost scădere cu circa un punct și jumătate pe ultimii patru ani, de la 43,16% în 2015. TOATE statele amintite mai sus au continuat să progreseze semnificativ (Austria cu 3,7 pp, Suedia cu 5,5 pp, Danemarca peste 14 pp !, Portugalia 1,2 pp, Letonia 1,2 pp și Croația +4,3 pp).

În spatele nostru, Germania a avansat de la 30,88% în 2015 până la 40,82% în 2019, adică aproape zece puncte procentuale la o economie care consumă masiv energie, iar lista ar putea continua. Ideea este că suntem singurul stat care s-a mulțumit cu progresele făcute inițial, nu a mai făcut investițiile necesare și nu a luat măsuri de susținere pe termen mediu și lung. Fapt relevant pentru că este valabil nu doar în cazul energiei electrice din surse regenerabile.

Pentru referință, menționăm că, în 2019, consumul brut de energie electrică consumată în UE a provenit în proporție de 34% din surse regenerabile, un progres de 2 pp față de 2018 ( România a fost în scădere cu 0,9 pp). Desigur, se poate invoca și faptul că stăm mult mai bine decât statele codașe la acest indicator, precum micile Malta (8%), Cipru, Luxemburg și vecina noastră Ungaria (fiecare dintre acestea cu câte 10%).

În structură la nivel european, atât hidrocentralele cât și centralele eoliene au contribuit cu circa 35% la furnizarea de electricitate, urmate la mare distanță de panourile solare (13%), biocombustibilii solizi (8%) și alte surse (9%). De luat aminte pentru noi, cea mai mare dezvoltare a cunoscut-o energia solară, care a trecut pragul de 1% din total de-abia în anul 2008.

Sursele regenerabile utilizate la nivelul UE pentru obținerea de energie electrică, 2019


De reținut în ceea ce privește ponderea energiei din surse regenerabile per total energie produsă la nivel național, România stă ceva mai slab. Adică ocupă locul 10, tot peste media UE dar s-a mulțumit să-și atingă obiectivul pentru 2020 și a bătut pasul pe loc din 2016 încoace ( în 2016, eram deja la 25,03%, însă până în 2019 am avut o scădere maginală la 24,29%).

Ponderea energiei obținute din surse regenerabile în statele UE, 2019 (%)

Așadar, ar trebui să luăm urgent măsuri pentru creșterea investițiilor în domeniul energiei regenerabile, cu bătaie pe termen lung pentru performanța economiei și pentru asigurarea independenței energetice a țării.

Fie și contextul actual dificil de ajustare a finanțelor publice în condiții de pandemie.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: