România s-a situat anul trecut la 79% din nivelul de trai mediu al UE 27, la egalitate cu Estonia și peste alte șase state membre, potrivit indicatorului de consum individual efectiv (AIC/locuitor abrevierea în lb. engleză) publicat de Eurostat. Conform acestor date, am depășit Grecia (78%) și figurăm imediat după Slovenia (80%) !
În varianta mai cunoscută de măsurare a nivelului de trai, care constă în PIB pe locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard, ne-am situat la „doar” 72% din media UE Adică am egalat Letonia, devansând Slovacia (71% ), Croația, Grecia (ambele cu 64%) și Bulgaria (55%).
AIC față de PIB/locuitor
Potrivit Eurostat, consumul individual efectiv reflectă mai fidel bunăstarea unui cetăţean dintr-o anumită ţară decât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Acesta din urmă se bazează pe bunurile şi serviciile achiziţionate şi plătite de o gospodărie.
În schimb, AIC se calculează pe baza bunurilor şi serviciilor realmente consumate de indivizi, fără a ţine cont de faptul că acestea au fost contractate şi plătite de către gospodării, guvern sau organizaţii non-profit. De aceea, este de preferat pentru comparaţii internaţionale și reflectă mai bine nivelul de trai.
Diferenţele rezultă din aceea că ponderea plăţilor făcute direct de gospodării pentru servicii importante, precum sănătatea şi învăţământul, diferă substanțial de la o ţară la alta. Astfel, ordinea aparentă a țărilor după nivelul de trai, ce ar rezulta din compararea clasicului PIB/locuitor, poate suferi modificări importante.
Avansul AIC pentru România între 2015 şi 2020 a fost spectaculos, de nu mai puțin de 20 de puncte procentuale. De remarcat, însă, în același interval de timp, PIB-ul pe locuitor s-a majorat cu doar 15 puncte procentuale, ceea ce a creeat un dezechilibru care ar trebui să ne dea de gândit.
Dacă se ia drept criteriu de referinţă PIB/locuitor, în 2020 ne-am plasat la 72% din media UE și la 69% din media Zonei Euro. Legat de criteriul de adoptare a monedei unice, atunci când refacem calculul pe consum efectiv AIC față de Eurozonă, rezultatul apare a fi de 75% media ZE.
Aici avem de-a face cu un paradox esențial pentru a înțelege cum stăm: în 2015 îndeplineam toate criteriile pentru a adopta moneda unică europeană dar făceam scenarii de trecere pentru când vom ajunge la 70% (minim), 75% (optim) sau 80% (pentru sigranță).
Acum stăm mai bine decât ne-am fi așteptat la acești indicatori de nivel de trai, dar nu mai îndeplinim decât jumătate de criteriu pentru a intra în mecanismul ERM II, anticamera adoptării euro. Și acela moștenit de pe vremea socialismului (care ne-a lăsat fără datorie publică) dar sub amenințarea creșterii spre 50% din PIB.
Interesant, ne aflăm exact în situaţie inversă faţă de Ungaria, care apare la Eurostat cu 74% la PIB/locuitor şi doar 69% la AIC/locuitor. Noi stăm mai slab la producţie (69%) dar suntem mult mai tari la consum (79%), în timp ce ungurii ne produc un deficit comercial major, de peste patru miliarde de euro pe an.
Rămâne de văzut care va fi traiectoria mai bună în apropierea de Occident. Cert este că România se distinge clar prin cele mai spectaculoase creşteri la nivel european, cu avansul AIC situat sistematic peste cel al PIB/loc. Dar și cu cea mai însemnată creștere a dezechilibrelor externe.
În fine, din perspectiva unei decizii fundamentale luate la criza din 1997 – 1998, când noi am ales modelul monedelor din Europa Centrală ( coroană, zlot și forint) de flotare controlată în locul celui pentru care a optat Bulgaria, de curs fix, trebuie subliniat că diferența de PIB/loc. față de colegii de aderare de la sud de Dunăre a ajuns la 17 pp în favoarea noastră iar cea de AIC de 18 pp, deși am plecat de la niveluri similare.
