La scurt timp după Revoluția din1989, Comisia Națională pentru Statistică, cum se numea atunci INS, scotea un breviar în care prezenta principalii indicatori economici ai României în varianta lor necosmetizată pentru plenarele de partid.
Câteva evoluții merită menționate, pentru a înțelege mai bine ce a declanșat revolta populară și care era, de fapt, starea economiei.
Cel mai important indicator, din această perspectivă a fost salariul real ( suma nominală încasată de un salariat ajustată cu creșterea prețurilor ). Se poate observa cum punctul cel mai de jos al puterii de cumpărare a românilor în deceniul 1981 – 1990 a fost atins în 1988, exact atunci când se atingea și nivelul maxim al PIB-ului din perioada socialistă.
Altfel spus, efortul de achitare a datoriei externe și privațiunile induse de limitarea consumului intern pentru a livra cât mai multă marfă la export s-au suprapus cu reducerea nivelului de trai. Iar asta după ce ”oamenii muncii” se obișnuiseră cu indexări salariale de ordinul a zeci de procente pe cincinal și cu stabilitatea prețurilor după anul 1965.
Majorarea salariilor din anul 1990 nu a făcut altceva decât să readucă puterea de cumpărare la nivelul anului 1980, după un deceniu de politică de austeritate impusă pentru plata forțată a datoriei externe contractate masiv în urma acordului cu FMI din iunie 1981. De remarcat numărul de salariați care au contribuit la această plată, cu circa 70% mai mulți decât în prezent.
Surprinzător dacă privim lucrurile prin prisma cifrelor actuale, care se învârt în jurul a 4,7 milioane salariați și circa 5,5 milioane de contracte de muncă înregistrate, în 1989 se depășise pragul de opt milioane de salariați, dintre care 80% erau muncitori. Pe parcursul deceniului al nouălea al secolului trecut, un român din trei era salariat.
În prezent, un român din patru figurează ca salariat în țară, ceea ce înseamnă că al patrulea a plecat să lucreze în străinătate, din lipsa locurilor de muncă și/sau a unei plăți care să permită un trai decent pentru familia celui angajat. Rezultatul a fost pierderea unei importante surse la bugetul de stat, care explică veniturile situate undeva la trei sferturi din media europeană.
În contrapartidă, prin sumele trimise în țară, ”căpșunarii” au devenit cel mai important investitor ”străin” din România, au finanțat deficitul de cont curent și au susținut indirect cursul de schimb al leului în raport cu principalele valute străine. Cât îi privește pe cei rămași în țară, structura veniturilor din 2013 este remarcabil de apropiată de cea din 1990 ( v. tabelul).
Datele prezentate de INS arată că ponderea veniturilor salariale în totalul veniturilor s-a menținut la peste 55% în tot intervalul 1980 – 1989, în timp ce veniturile sociale au fost mai reduse ca pondere în perioada socialistă decât în prezent.
Sunt elemente care ar trebui luate în calcul și la calibrarea politicilor de sprijin social derulate curent, în sensul că cea mai bună protecție socială este asigurată de crearea de locuri de muncă, nu de indexarea beneficiilor oferite de la buget.
Foarte interesant, autoconsumul din surse agricole proprii s-a menținut aproape de 20%, ceea ce arată eșecul de trecere a acestui sector productiv spre economia de piață dezvoltată.
În fine, trebuie amintit raportul dintre pensie și salariu :
La circa 2,2 milioane pensionari față de 8 milioane de salariați, acest raport a plecat de la cunoscutul 43,3% ( dar aplicat la salariul net nu la cel brut) și a urcat lent spre 46,3% în 1989.
Acum, la un număr aproximativ egal de salariați și pensionari ( cam 5,4 milioane în ambele cazuri, dintre care câteva zeci de mii se încadrează în ambele categorii), raportul dintre pensia medie și salariul mediu se apropie de 50%. Iar asta în condițiile în care, atunci, cam 70% dintre pensionari îndeplineau și condițiile legale de vârstă și pe cele de vechime iar acum mai puțin de 40% dintre pensionari se încadrează în această categorie.
Pentru a încheia rotund această prezentare, vă arătăm și care a fost evoluția pensiei medii reale în perioada 1985 – 1990.
Se poate observa cum reducerea veniturilor în termeni reali la cei care erau susținuți prin sistemul asigurărilor de stat a fost mai mare decât cea a persoanelor aflate în activitate și din banii cărora funcționa plata pensiilor. Adică exact pe dos decât s-a procedat ulterior, în 2010.
În fine, situația veniturilor reale începuse să se redreseze în 1989. Ce ar fi urmat în 1990 și în ce proiecte, salarii sau prestații sociale ar fi cheltuit Ceaușescu sumele de ordinul a două-trei miliarde dolari ( dolari de atunci valorau cam dublu în termeni de putere de cumpărare față de cei din prezent) care nu mai trebuiau folosite anual la plata datoriei externe, nu vom mai avea ocazia să aflăm.
(Va urma)
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
Degeaba avea RSR rezerve valutare in 1990 . Industria era total necompetitiva si grav dezaxata in favoarea industriei grele . CUG , IMGB , mega combinate siderurgice , platforme enorme pentru chimie . Numitorul comun , produse depasite tehnologic pe plan international , slaba (sau proasta) calitate , accentul pe cantitate si nu calitate (care nu era posibil de obtinut cu metoda promovarii in munca pe baza de pcr. pile cunostinte relatii . )
In schimb industria usoara , alimentara , de bunuri de consum erau daca nu de subzistenta , cu slabe capacitati de export pe termen lung . Si asta a fost evident doarece erau liste pentru un televizor color , masina de spalat automata sau autoturism (marfuri care nu au fost exportate masiv) . Covor de calitate doar cu pile , pantofi (rebut la export) cu ajutorul cunostintelor . Ceausescu daca mai statea la putere (el si colegii lui de decizii) topea toata valuta incasata pe noul canal Bucuresti -Dunare, dezvoltarea CUG existente (masinile unelte performante erau din import si pe valuta) . Atit . Cu canalul crea locuri de munca (cum vor si azi anumiti politicieni „elite” ) dar evident sistemul era in colaps total ca nu reauseau sa hraneasca , imbrace intreaga populatie . Iar caldura ar fi ramas la fel . Pe cote (ca si hrana) si ore de functionare. Un „the end” anuntat/garantat/definitiv al sistemului .