marți

17 mai, 2022

România după 25 de ani (III) / Inflația și prețurile în economia de piață vs. inflația și prețurile ”lui Ceaușescu”

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

9 decembrie, 2014

După 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, țara nostră apare în statistici cu o creștere economică de parcă ar fi parcurs doar un plan cincinal de pe vremuri. De data aceasta, însă, nu cu o economie centralizată și cu raportări îndoielnice, ci în condiții de economie de piață, membră cu drepturi depline a UE și integrată în ceea ce se numea înainte ”societatea de consum”.

Un factor-cheie în trecerea la economia de piață, bazată pe raportul dintre cerere și ofertă a fost liberalizarea prețurilor. Momentul zero ales pentru această acțiune a fost 1 noiembrie 1990 iar nivelul prețurilor din luna octombrie 1990 a fost ales ca referință pentru modificarea ulterioară a prețurilor. Schimbarea acestora a permis reașezarea raporturilor dintre ele și a erodat puterea de cumpărare a veniturilor.

În condițiile în care acoperirea banilor aflați în circulație cu mărfuri era extrem de slabă, a urmat o perioadă de inflație foarte ridicată, intervalul 1991 – 1993 fiind caracterizat aproape permanent de valori lunare ale creșterii prețurilor exprimate prin două cifre înainte de virgulă. Temperarea procesului inflaționist a eșuat în 1996 iar, la începutul lui 1997, ne-am confruntat din nou cu valori apropiate de cele de la începutul deceniului, pe fondul exploziei cursului de schimb al leului.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Revenirea spre un grad mai mare de stabilitate a prețurilor s-a făcut pe o traiectorie destul de susținută.

În anul 2000, inflația medie lunară a coborât sub trei procente, apoi acest indicator s-a înjumătățit consecutiv la cam doi ani odată, pe traiectoria 1,4% în 2002, 0,7% în 2004 și 0,4% în 2006, după care a revenit ceva mai sus pe fondul unei creșteri economice robuste.


Odată cu manifestarea efectelor crizei economice, creșterea prețurilor a fost frânată spre valori compatibile cu cerințele europene în materie, pe fondul ajustărilor în politica de venituri și a deficitului de cerere internă. Interesant este că de-abia acum ne întoarcem, în condiții de exercițiu al raportului cerere-ofertă, la stabilitatea obținută anterior anului 1989 prin mijloace administrative.

Nimic nou sub soare

Contrar aparențelor și opiniei larg răspândite, prețurile nu au fost constante nici în perioada socialistă, după cum se poate constata din statistica furnizată de INS pentru indicele prețurilor de consum în perioada 1971 – 1990. Valoarea ceva mai mare din 1990 ține de liberalizarea survenită în ultimele două luni ale anului.

Mai mult, deși prețurile produselor erau stabilite încă din fabrică și înscrise pe etichetă, fiind aceleași în toată rețeaua comercială, au survenit mici modificări în diverse cazuri și, de aici a rezultat schimbarea modică a indicelui general al prețurilor, sub limita teoretică de 2% recomandată în prezent. Spre deosebire de alte produse, prețul carburanților a trebuit actualizat relativ des și s-a triplat după criza petrolieră din 1973-1974.

Excepția majoră s-a numit anul 1982 (cu o mică prelungire în 1983), când au fost modificate prețurile la o serie de produse de bază (de exemplu, o franzelă s-a scumpit de la 3,20 lei la 4 lei, un pachet de unt de 200 grame de la 8 lei la 11 lei etc.). Explicația o constituie acordul de împrumut încheiat în iunie 1981 cu FMI, pe baza căruia România a putut să se împrumute de piețele de capital iar datoria externă a urcat până la echivalentul a circa o treime din PIB-ul de la acea vreme. bani achitați forțat și cu mari sacrificii până în 1989.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Se poate observa că prețurile au avansat cu circa 10% pe tot deceniul opt, adică destul de discret în raport cu majorările salariale.
Nu același lucru se poate spune în deceniul nouă, când creșterea cumulată a prețurilor atinsese în 1989 aproximativ 36% (43% dacă punem la socoteală și anul 1990), mare parte fiind concentrată pe zona facturilor la energie ale populației.


Or, salariile se majoraseră cu circa 70% în intervalul 1971 – 1980 (de la o medie de1.318 lei la una de 2.238 lei) , ceea ce făcea ajustarea cu cele zece procente ale inflației puțin semnificativă.
În schimb, în intervalul 1981 – 1989, creșterea a fost de numai 31% (de la 2.340 lei la 3.063 lei), adică sub majorarea prețurilor.

În plus, creșterea prețurilor a fost concentrată la începutul deceniului nouă, ceea ce a înrăutățit situația nivelului de trai.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Cel mai probabil, indexările promise pentru cincinalul 1975 – 1980 au fost exagerate și nesustenabile, inclusiv în contextul pagubelor produse de cutremurul din 1977. De aceea, au trebuit ajustate ulterior și limitate indirect prin cantitatea cu totul insuficientă a produselor de pe piață.

(Va urma)

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Andrew Kenningham (foto), economist-şef pentru Europa la Capital Economics, explică într-un interviu pentru CursdeGuvernare cum va reseta războiul obiectivele şi strategiile de dezvoltare pe care UE le bătuse...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: