România a înregistrat în 2018 cea mai mare rată de mortalitate infantilă dintre statele membre UE, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu 6 decese la 1.000 de nou-născuți vii, țara noastră s-a situat la acest indicator peste Bulgaria (5,8 decese/1.000 nou-născuți) și Malta (5,6). Media UE a fost de (3,4 decese/1.000 nou-născuți), adică 14.600 de copii nu mai ajuns la vârsta de 1 an.
Per total, UE a reușit în decurs de 20 de ani aproape să înjumătățească acest indicator, de la nivelul 6,6 în 1998, trecând prin valoarea de 4,2 în 2008. De reținut, două state membre care au făcut parte din fostul bloc socialist, Estonia (1,6 decese la mie) și Slovenia (1,7 decese la mie) au cele mai scăzute valori.
Iar acest fapt nu este o excepție. Pentru a ne poziționa în raport cu state mai apropiate de noi ca nivel de dezvoltare, menționăm și valorile din Polonia (3,8 la mie) Ungaria (3,3 la mie) și Cehia (2,6 la mie).
Ceea ce ne arată că România, deși a făcut progrese importante în domeniul economic, mai are multe domenii cărora trebuie să le acorde o atenție deosebită, pentru a se integra „de facto” în Uniunea Europeană. Scăderea mortalității infantile fiind unul dintre cele mai importante, ce necesită alocarea unor resurse cu mult mai importante pentru copii, de la alocații și până la creșterea masivă a numărului de incubatoare în maternități.
Este adevărat că reducerea deceselor în rândul celor mai mici cetățeni români de la 20,5 la mie în 1998, la 11,0 la mie în 2008 și 6 la mie în 2018 nu este puțin lucru, dar, poate ar trebui să reflectăm la eforturile făcute, de pildă, de Letonia, pe traiectoria 15 la mie în 1998, 6,6 la mie în 2008 și doar 3,2 la mie în 2018 (până sub media UE).
De ce Letonia ? Pentru că, după ce am marșat puternic pe creșterea veniturilor, tocmai am depășit acest stat la nivelul consumului individual efectiv al populației. Dar, fără să reedităm, nici pe departe, performanțele din domeniul sanitar. Adică am avea de unde, problema este una de priorități în alocarea banilor publici.
