9 mai, 2022

Populaţia României îmbătrâneşte şi devine tot mai bolnavă, la ora actuală fiind nevoie urgentă de 50.000 de asistenţi medicali, scrie Agerpres.

Situaţia asistenţei medicale din România a intrat într-o zonă de risc sanitar din cauza migraţiei personalului specializat (medici, asistenţi, infirmieri) către străinătate. Potrivit INS, populaţia vârstnică a ţării noastre a depăşit-o cu peste 20% pe cea tânără, cu vârste de până în 14 ani, iar perspectivele următorilor ani indică o accentuare a acestui fenomen.

Numărul bătrânilor de peste 65 de ani, de exemplu, a trecut de 3,8 milioane de persoane (17,5% din total), în timp ce numărul copiilor este de numai 3,19 milioane (14,5%).

La 1 ianuarie 2022, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 50-54 ani (8,9%), o categorie care peste 10-15 ani va ieşi la pensie.

În ceea ce priveşte starea de sănătate, speranţa de viaţă în România este printre cele mai scăzute din Europa. Bolile cardiovasculare sunt principalele cauze ale mortalităţii, în timp ce cancerul pulmonar este cea mai frecventă cauză de deces provocată de cancer.

Rata consumului de alcool şi a alimentaţiei nesănătoase raportate în rândul românilor este mai mare comparativ cu media UE. Excesul de greutate, obezitatea şi fumatul în rândul adolescenţilor sunt ridicate în România şi au crescut constant în ultimele două decenii.

Potrivit studiului Frames, realizat la iniţiativa Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” şi a Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” din Bucureşti, pe fondul acestor probleme, România are nevoie urgentă de un plan naţional de pregătire în zona asistenţei medicale.

„Nevoia de personal din clinici, spitale, cabinetele medicale din ţară este uriaşă şi va creşte semnificativ în următorii ani, pe măsura accentuării îmbătrânirii populaţiei. Chiar dacă numărul angajaţilor pregătiţi de noi şi de alte instituţii a crescut în ultimii ani, pe fondul migraţiei, multe dintre domeniile sanitare se confruntă cu o criză acută de personal, astfel că, raportându-ne la nivelul populaţiei, mai avem nevoie de cel puţin 50.000 de asistenţi medicali”, afirmă prof. Aurelia Şova, directorul Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că în România lucrau, în 2020, 137.589 de asistenţi medicali cu pregătire medie, cu 18.000 mai mulţi decât în 2015. Acestora li se adaugă alţi peste 16.784 asistenţi medicali cu studii superioare.

Potrivit datelor Eurostat, în pofida creşterii numărului de angajaţi în ultimul deceniu, numărul de medici şi asistenţi medicali rămâne cu mult sub mediile UE.

În 2019, existau 3,2 medici practicanţi la 1 000 de locuitori, acest raport fiind unul dintre cele mai scăzute din UE (media UE fiind de 3,9) şi 7,5 asistenţi medicali la 1 000 de locuitori (media UE fiind de 8,4).

Potrivit „Studiului privind situaţia asistenţilor medicali din unităţile sanitare publice din România”, realizat de Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Socială „Solidaritatea”, în ultimii 23 de ani numărul asistenţilor medicali a scăzut cu 25%, în timp ce numărul pacienţilor a crescut cu 12%.

Analiştii spun că este posibil ca numărul asistenţilor medicali plecaţi la muncă în străinătate să atingă cifra de 100.000, România fiind probabil cel mai mare furnizor de asistenţi medicali de pe piaţa muncii europene, în condiţiile în care sistemul românesc public de sănătate se confruntă cu cel mai mare deficit de asistenţi medicali de până acum.

Accesul românilor la asistenţa medicală, mai ales în mediul rural, a devenit mai dificil ca niciodată, riscând, astfel, să accentueze şi mai mult problemele de sănătate ale populaţiei care nu sunt deloc puţine şi care pot fi prevenite.

În ţara noastră, rata mortalităţii evitabile este a treia cea mai ridicată din UE, principalele cauze ale acesteia fiind bolile cardiovasculare, cancerul pulmonar şi decesele cauzate de consumul de alcool.

Mortalitatea din cauze tratabile este de peste două ori mai mare decât media UE şi include decesele cauzate de cancer de prostată şi mamar care pot fi tratate, arată raportul State of Health in the EU – România 2021, realizat de Comisia Europeană.

Conform Atlasului Zonelor Rurale Marginalizate şi al Dezvoltării Umane Locale din România, realizat de Banca Mondială şi BERD, Vaslui are cea mai mare rată de marginalizare rurală din ţară, calculată ca acces la servicii medicale, de aproximativ 23% (aproape de patru ori mai mare decât media naţională), alături de alte opt judeţe (Iaşi, Covasna, Braşov, Botoşani, Galaţi, Bacău, Sibiu şi Mehedinţi), marginalizarea rurală existentă fiind de 9 – 15% din totalul populaţiei rurale.

Un asistent medical comunitar, de exemplu, îngrijeşte în medie 16 gravide şi lăuze, şi se ocupă în medie de 200 de nou-născuţi, copii şi adolescenţi.

Nevoia de asistenţi medicali mai ales în mediul rural este semnificativă. Sunt zeci de judeţe în ţară unde, din cauza lipsei de personal, sistemul medical este aproape paralizat, mai ales în zona de prevenţie, arată studiul Frames.

Singura veste bună este că sistemul medical privat a încercat şi reuşit, în unele zone, să compenseze declinul semnificativ al investiţiilor din domeniul public de sănătate.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: