România a continuat să se mențină în trimestrul IV 2019 pe prima poziție în clasamentul UE la creșterea costului orar al muncii, potrivit datelor publicate de Eurostat. Deși ritmul consemnat s-a redus la 12%, față de 13,2% în trimestrul anterior, am devansat Bulgaria și Ungaria (ambele aflate în creștere, prima de la 10% la 11,9%, a doua de la 8,9% la 9,9%).
Datele arată o tendință regională favorizată de efectul de bază (nivelul relativ mic de referință implică valori procentuale relativ ridicate la aceleași modificări în termeni nominali). De reținut, însă, că, pe fondul reducerii ritumului de creștere al costului forței de muncă la noi, am reintrat (la limită) în cerințele de stabilitate incluse în tabloul de bord macroeconomic la nivelul UE.
De reținut pentru plasarea în contextul evoluţiilor din fostele state socialiste, valori semnificative de majorare a costurilor cu forţa de muncă s-au consemnat şi în Cehia (+8,8%), Slovacia și Letonia (fiecare cu +7,7%), Slovenia și Estonia (+6,7%) și Polonia (+6,1%). La polul opus, valorile minime au fost consemnate de Luxemburg (+0,4%), Franța și Danemarca (+1,2%), .
Media pe întreaga Uniune a fost de peste patru ori mai mică decât la noi, de doar 2,7%, în timp ce creșterea costului orar al muncii în Zona Euro a fost de 2,4%. Rezultatul pentru Europa Centrală şi de Est se înscrie în tendința de reducere a decalajelor față de Occident dar implică o erodare a competitivității, ce reclamă o îmbunătățire tehnologică și a mediului de afaceri.
Un avans semnificativ al costurilor salariale în România era previzibil, dat fiind costul orar redus exprimat în moneda unică europeană dar și poziția codașă în UE la partea care revine remunerării muncii din rezultatul activității economice (cele mai recente date certificate de Eurostat arătau un nivel de 6,9 euro/oră, adică doar 22,5% din media Zonei Euro și 25,1% din media UE).
De reținut, însă, erodarea de competitivitate prin prețul mai ridicat al muncii depuse ar fi necesitat compensarea prin creșterea productivității. Ori, indicatorul de productivitate a muncii în industrie pe anul trecut (referinţa pentru întreaga economie) a fost de -1,3%, ceea ce relevă o evoluție pe contrasens, care duce la o discrepanță îngrijorătoare.
Evoluția divergentă dintre productivitatea muncii și costul acesteia riscă să pună probleme și să ne ducă într-o zonă de încetinire economică, după ce ne-am obișnuit să reducem sistematic decalajul de PIB/locuitor față de media UE. Mai ales în contextul competiţiei zonale pentru atragerea de noi investiţii, competiţie în care nu prea stăm bine la infrastructură și mediul de afaceri.
În acord cu evoluția consemnată pe media UE și în Zona Euro (ZE19), în România creșterea costurilor cu forța de muncă s-a diminuat în T4 2019, dar a continuat să fie ceva mai mare pe zona non-business decât pe cea de business. De reținut, raportul de creștere de 4,8 la 1 între noi și Zona Euro este identic pe ambele segmente.
La nivelul statelor din fostul bloc socialist care au aderat la UE, suntem primii la majorări ale costurilor salariale pe două din cele trei segmente mari ale zonei de business (industrie, construcții și servicii) și pe locul doi la servicii, imediat după Bulgaria. Evoluție care va reduce atractivitatea pentru investiții pe termen lung, în raport cu alte state din regiune.
Una peste alta, datele comunicate de Eurostat arată că va trebui să luăm măsuri care să compenseze creșterea costului cu munca și să ajustăm intern dispunerea acesteia.
Am început să ne încadrăm în limitele permise de echilibrul economic, dar asta pe fondul unei reduceri a productivității în industrie și a majorărilor din sectorul bugetar, dispunere a structurii costurilor salariale nesustenabilă în timp.
Urmărește-ne pe Google News
