16 ianuarie, 2020

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluție în care constată înrăutățirea situației privind respectarea statului de drept în Polonia și Ungaria  și solicită Comisiei Europene și Consiliului UE să folosească toate instrumentele pentru a elimina riscurile de încălcare a valorilor europene în cele două state.

Textul conține o evaluare a progreselor înregistrate de Polonia și Ungaria în timpul derulării procedurilor de activare a Articolului 7 (care poate duce, teoretic, la suspendarea dreptului de vot în Consiliul European, în cazul țărilor ce nu respectă valorile UE).

Concluzia este că situația s-a deteriorat și rezoluția subliniază că orice risc de încălcare gravă a valorilor UE afectează nu doar țara în cauză, ci toate statele membre.


Reprezentanții Poloniei și Ungariei s-au apărat în fața Consiliului miniștrilor de câteva ori, însă europarlamentarii sunt nemulțumiți că pentru că nu fost incluși formal îna ceste discuții.

Nemulțumiți de tergiversarea procedurilor și de faptul că nu se constată nicio îmbunătățire a situației statului de drept în cele două țări, PE încearcă, prin rezoluția adoptată joi cu 446 de voturi pentru, 178 împotrivă și 41 abțineri, să pună presiune pe Comisie și Consiliu, în această chestiune.

Consiliul European și președinția Croației trebuie să trateze cu maximă seriozitate procedurile prevăzute  de Articolul 7 și să stabilească foarte clar următorii pași.

Pentru ca la finalul procedurii să se ajungă la suspendarea dreptului de vot, articolul 7 din Tratatul UE prevede acordul PE, dar și unanimitate de vot în Consiliul European, lucru practic imposibil de realizat.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: