Peste 6.000 de absolvenți ai Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie susțin, duminică, concursul de intrare în rezidențiat. Numărul locurilor/posturilor scoase anul acesta la concurs a fost majorat la aproape 4.000.
Din cei 6.091 de tineri absolvenți care s-au înscris la concurs, 4.533 au optat pentru domeniul medicină, 1.062 pentru domeniul medicina dentară și 496 pentru farmacie, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.
Anul acesta au fost introduse specialități noi — cardiologie pediatrică, gastro-enterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie și hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică, microbiologie clinica și pedodonție, iar o serie de specialități a căror durată a fost redusă în anul 2010 au fost aduse acum la standarde europene.
Concursul se desfășoară în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Are o durata de 4 ore și constă într-un test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul. Întrebările sunt diferite, în funcție de domeniu.
Alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.
Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu.
Alegerea locurilor/posturilor în specialitate se face la o dată stabilită ulterior,de comun acord între Ministerul Sănătății și universitățile de medicină și farmacie, prin teleconferință, pe baza punctajului și a clasificărilor.
Locurile și posturile rămase neocupate în urma finalizării alegerilor vor putea fi ocupate numai printr-un alt concurs de rezidențiat.