sâmbătă

20 iulie, 2024

14 decembrie, 2021

Retragerea Republicii autonome Srpska din forţele armate, sistemul judiciar şi sistemul fiscal al Bosniei şi Herţegovinei (BiH) este „greşit, periculos” şi ar putea ameninţa stabilitatea regională, a declarat marți ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, scrie Reuters citată de Agerpres.

Comentariile sale au venit după ce noul guvern al Germaniei a cerut Uniunii Europene să impună sancţiuni liderului sârb bosniac Milorad Dodik pentru această intenţie de retragere.

Moţiunea fără caracter obligatoriu de săptămâna trecută este menită să deschidă calea către secesiunea de Bosnia şi Herţegovina, care a fost împărţită în două regiuni autonome – Republica Srpska şi Federaţia dominată de bosniaci şi croaţi, după războiul din 1992-1995.


Cele trei instituţii din care Dodik doreşte să retragă Republica Srpska reprezintă pilonii cheie ai securităţii comune, statului de drept şi sistemului economic.

„Mediul de stabilitate instaurat în Balcani de 30 de ani este supus unui risc serios”, a declarat Cavusoglu în faţa parlamentarilor turci. „Decizia luată de parlamentul entităţii Republicii Srpska a BiH este greşită, periculoasă şi contrară Constituţiei”.

Turcia are legături strânse cu BiH. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan l-a lăudat adesea pe liderul Bosniei din timpul războiului, Alija Izetbegovic, şi a dezvoltat relaţii de prietenie cu preşedinţia tripartită a BiH. Milorad Dodik vrea să revină asupra tuturor reformelor realizate după război şi să se întoarcă la Constituţia din 1995, conform căreia statul era reprezentat doar de instituţii de bază în timp ce toate puterile aparţineau regiunilor.


Articole recomandate:

Etichete:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: