vineri

19 iulie, 2024

20 ianuarie, 2022

Retailerul irlandez Primark a anunţat joi că va deschide primul magazin în România până la sfârşitul anului, scrie News.ro.

”Primark, retailerul internaţional, şi-a anunţat astăzi planurile de lansare în România prin deschiderea primului magazin în Bucureşti, localizat în centrul comercial ParkLake, spre sfârşitul acestui an. În acest fel, retailerul marchează încă un reper important în continua sa extindere în Europa şi SUA”, anunţă compania.

Noul magazin va marca intrarea Primark pe cea de-a patra piaţă central şi est europeană, după  inaugurarea cu succes a magazinelor sale din Slovenia, Polonia şi Republica Cehă din ultimii ani.


„Suntem încântaţi de progresul planurilor noastre de extindere şi de intrarea în premieră pe piaţa din România ,unde am rezervat un spaţiu deosebit într-un centru comercial popular din estul Bucureştiului.

Reacţia clienţilor din regiunea ECE la marca Primark a fost extrem de favorabilă şi ne dorim foarte mult să continuăm această extindere. Sperăm ca românii să ne poată trece pragul înainte de sfârşitul acestui an”, spune Paul Marchant, CEO Primark.

Primark a fost înfiinţat în Dublin, Irlanda acum mai bine de 50 de ani şi deţine în prezent peste 400 de magazine în 14 ţări din Europa şi America de Nord, cu peste 70.000 de angajaţi.

Oferta retailerului irlandez, care vinde îmbrăcăminte, produse de frumuseţe şi articole pentru casă, la preţuri convenabile, include şi o selecţie amplă de parteneriate cu licenţe, precum NBA şi Disney.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: