30 aprilie, 2020

Ajutorul de stat în valoare de 5 miliarde euro pe care guvernul Franței l-a pregătit pentru Renault a fost aprobat miercuri de către Comisia Europeană, care a apreciat în primul rând intenția companiei de a se orienta către dezvoltarea producției de automobile electrice.

Comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager, a afirmat că ”Renault este un producător auto european important, care are peste 73.000 de angajați în Europa” și că executivul european a conlucrat strând cu guvernul Franței pentru a aproba cât mai rapid această măsură de sprijin financiar.

Între motivele urgenței enumerate de comisarul Vestager se numără și faptul că ”Renault este angajată în activități de cercetare, dezvoltare și producție a următoarei generații de autovehicole electrice, a căror derulare este esențială pentru îndeplinirea obiectivelor climatice ale UE”.


În raportul cu veniturile din primul trimestru, publicat săptămâna trecută, Renault a anunțat o scădere de peste 25% a vâmzărilor auto și o scădere a veniturilor de 19% față de aceeași perioadă din 2019.

Renault și-a închis uzinele în martie, însă, potrivit purtătorului de cuvânt al companiei, activitatea s-a reluat parțial în unele uzine.

Deși Renault este în urmă față de media UE pentru vânzările de automobile electrice din martie, Consiliul Internațional pentru Transport Ecologic (ICCT) estimează că eforturile companieie vor fi în cele din urmă suficiente pentru ca Renault să își atingă țintele de vânzări până la sfârșitul anului.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: