Marcel Ciolacu și Victor Ponta au anunțat, miercuri seara, că vor merge cu o propunere de premier comună la consultărilor de la Cotroceni. Este vorba despre Remus Pricopie (foto), actual rector al SNSPA.
„Mergem cu o singură nominalizare la Guvern, în persoana lui Remus Pricopie, rectorul SNSPA, fost ministru al Educației, un proeuropean și un proamerican”, a spus președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu. Din declarația lui Victor Ponta reiese că rectorul SNSPA a acceptat propunerea
Anunțul vine după o întâlnire între Marcel Ciolacu, Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu și Teodor Meleșcanu, care încearcă să facă front comun în ceea ce privește o viitoare guvernare, cu șanse să formeze o majoritate.
Remus Pricopie se află la al doilea mantat de rector al SNSPA, iar în perioadele 2005-2007 și 2008-2012 a fost decan al instituției. A fost ministru al Educației în Guvernul Ponta, între 2012 și 2014.