vineri

19 aprilie, 2024

11 aprilie, 2012

Președintele Traian Băsescu a cerut marţi Guvernului să analizeze în două săptămâni modificarea actualelor redevențe încasate de stat pe resursele minerale, după ce la sfârșitul anului trecut Executivul Emil Boc a majorat aceste taxe, însă nu le-a activat.

Pe 27 decembrie 2011, Guvernul a adoptat două ordonanțe de urgență pentru modificarea Legii 85/2003 (Legea Minelor) şi a Legii 238/2004 (Legea Petrolului), însă Emil Boc nu a mai semnat actele normative adoptate tot de el în ședință.

Actualul Guvern, Mihai-Răzvan Ungureanu, a informat presa, în martie 2012, că actele normative de majorare a redevențelor nu au putut fi transmise la Monitorul Oficial fără semnătură premierului și, prin urmare, nu sunt în vigoare.


În consecință, actualul guvern urmează să reintroducă în circuitul de avizare cele două ordonanțe de urgență de majorare a redevențelor.

Prin majorarea redevenţelor, Guvernul estima în decembrie 2012 o creştere a veniturilor la bugetul de stat cu circa 282 milioane lei pe an (aproximativ 70 de milioane de euro).

În 2010, veniturile estimate din redevenţe miniere şi petroliere se ridică la 1,194 miliarde de lei (circa 290 milioane de euro).

Redevențele în vigoare și redevențele anunțate, dar nesemnate de fostul premier Boc:

  • Redevenţa pentru operaţiuni petroliere de transport şi tranzit al petrolului prin sistemele naţionale de transport al petrolului, precum şi cea din operaţiunile petroliere efectuate prin terminalele petroliere este de 10% și trebuia să fie de 15%;
  • Redevenţa pentru operaţiunile de înmagazinare subterană a gazelor narale este de 3% și trebuia să fie de 5%;
  • Redevenţa pentru cărbuni şi minereuri feroase şi neferoase este de 4% și trebuia să fie de 6% din valoarea producţiei miniere;
  • Revedenţa pentru minereuri de metale nobile este de 4% și trebuia să fie de 8%;
  • Redevenţa pentru substanţe nemetalifere este de 0,6% și trebuia să crească la 0,8%;
  • Redevenţa pentru ape minerale este de 4 euro pe 1.000 litri și trebuia să fie de 6 euro pe 1.000 litri.

De un regim aparte de redevențe beneficiază OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV.


Prin contractul de privatizare încheiat în anul 2004 cu Guvernul Adrian Năstase, redevenţele pe care le plătesc austriecii statului român sunt cuprinse între 3,5% şi 13,5% din valoarea producţiei, pe o perioadă de zece ani, în funcție de evoluția exploatării.

În anul 2011, statul român a încasat de la Petrom 735 milioane de lei din redevențe, adică 6% din valoarea producţiei realizate efectiv.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: