Rectificarea bugetară adoptată ieri de guvern asigură plata salariilor, pensiilor și a diferitelor forme de ajutoare sociale pe anul 2010. Cel mai mult a primit Ministerul Muncii, 987 milioane de lei, pentru plata pensiilor și alocațiilor pentru copii, urmat de Ministerul Agriculturii, cu 500 de milioane, pentru cofinanțarea proiectelor derulate cu fonduri europene nerambursabile. Au mai fost distribuiți bani Fondului de sănătate, pentru acoperirea unor arierate, și autorităților locale, pentru plata ajutoarelor persoanelor cu handicap.