10 aprilie, 2014

Inflația anuală a coborât din nou în martie cu o sutime de procent față de luna precedentă, ajungând la 1,04% după 1,06% în ianuarie și 1,05% în februarie. Cvasistabilitatea prețurilor din primul trimestru al acstui an a permis, însă, o scădere rapidă a inflației medii anuale. De la 4% la sfârșitul anului anului trecut, aceasta a ajuns până la 2,8% pe finalul primului trimestru.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

De reținut, valoarea inflației medii anuale stabilită după metodologie europeană ( așa numitul IAPC, diferit de IPC, stabilit pe baza împărțirii pe produse și servicii și a ponderilor practicate la nivel național) a scăzut la 2,3%.

Ori, aceasta este valoarea care contează pentru îndeplinirea criteriului de la Maastricht referitor la inflație, în vederea trecerii la euro (ea trebuie să fie cu cel mult 1,5% peste media celor mai performante state ale zonei euro). Deocamdată, estimarea de 0,5% pentru media Zonei Euro ne lasă în afara acestui ecart dar, foarte probabil, la mijlocul anului vom reuși în premieră să trecem testul de inflație scăzută.

Potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică, majorarea lunară a prețurilor în martie 2014 a fost de 0,03%. Mărfurile alimentare s-au ieftinit cu 0,12% în timp ce mărfuri nealimentare s-au scumpit cu 0,10% iar serviciile cu 0,13%. Inflația lunară aflată sub influența directă a politicii monetare, așa-numita CORE 2 ( care exclude prețurile produselor cu prețuri administrate, volatile, băuturi și tutun) a fost de 0,10%.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Pe partea produselor cu prețuri volatile, ouăle (-6,83%) și cartofii (-2,27%) au avut o influență în sensul reducerii IPC de aproape 0,07%, exact diferența dintre IPC și CORE 2. S-au mai ieftinit foarte puțin o serie de produse alimentare de bază: zahăr (-1,31%), ulei comestibil (-0,57%), carne de porcine (-0,13%) și lapte (-0,02%).

De remarcat că, în pofida păstrării unui nivel anual foarte scăzut, după primele două luni inflația cumulată s-a apropiat de jumătatea nivelului țintă de 2,5% stabilit pentru întregul an 2014 ( și anume 1,21%). Explicația constă în efectul de bază destul de pronunțat. Performanțele din acest an s-au raportat în mod avantajos la valorile destul de ridicate ale inflațiilor lunare de la începutul lui 2013.

Dacă evoluția pe principalele componente în 2014 a fost echilibrată de la începutul lui 2014, față de aceeași perioadă a anului anterior valorile înregistrate diferă semnificativ. În timp ce mîncarea s-a ieftinit semnificativ față de acum un an, mărfurile alimentare s-au scumpit peste două procente și jumătate iar serviciile au costat cu patru procente în plus.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

În continuare, valoarea inflației anuale va crește, în principal sub efectul introducerii accizei suplimentare la carburanți (cu efecte directe și indirecte, în prețurile altor produse). Amplitudinea creșterii va depinde de capacitatea economiei de a reedita valorile scăzute ale inflației lunare înregistrate anul trecut în trimestrul al doilea și de a fi cât mai aproape de reducerea prețurilor din trimestrul al treilea (vezi tabelul).

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Anul trecut, ținta finală de 2,5% plus/minus 1% a fost atinsă la limita de jos. Anul acesta, pe fondul unei anumite creșteri a cererii și a unor prognoze care întrevăd o creștere economică de peste trei procente se conturează o valoare pe final de an plasată în jumătatea de sus a intervalului țintă stabilit pentru creșterea prețurilor, împreună cu o apropiere marcată între inflația anuală și inflația medie anuală.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: