Ultimele raportări ale Grupului de Comunicare Strategică arată noi recorduri doborâte în ultimele 24 de ore – diagnosticările de Covid-19 au urcat cu 3.186 de cazuri, de la ultima înregistrare, dintre care 579 persoane sunt din Capitală (cel mai mare număr zilnic descoperit în București de la debutul epidemiei).
Este a treia zi consecutivă în care este doborât recordul de cazuri noi la nivel național.
La Terapie Intensivă sunt internați 613 pacienți, cel mai mare număr de până acum.
Pentru prima dată, autoritățile au inclus în buletinul de presă și ratele de incidență în județele care au trecut de pragul de 1,5 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile.
Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5:
- București – 2,28
- Alba – 1,98
- Vâlcea -1,98
- Iași – 1,80
- Bacău – 1,72
- Teleorman – 1,62
- Neamț – 1,62
- Vaslui – 1,59
Până vineri, 9 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 148.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 114.792 au fost declarate vindecate.
Europa ajunge din nou focarul de Covid al Terrei
Europa a devenit noul focar COVID-19 al planetei, statut pe care l-a mai avut și în primăvară, când în China trendul era descendent, iar Spania și Italia ajunseseră la vârful pandemiei.
Joi, Europa a raportat mai multe cazuri decât SUA, Brazilia, India – deținătoarele de până acum ale recordurilor negative. De asemenea, s-au înregistrat cele mai multe cazuri și la nivel global într-o singură zi: aproape 340.000.
Toate statele din Europa și-au extins restricțiile, în condițiile recrudescenței pandemiei SARS-CoV-2.
Slovacia a raportat vineri un nou record de infecții cu coronavirusul, determinând guvernul să mobilizeze sute de soldați pentru a ajuta autoritățile responsabile de sănătatea publică, scrie Agerpres.
Executivul slovac a anunțat depistarea a 1.184 de noi cazuri de COVID-19 depistate în ultimele 24 de ore, numărul total al persoanelor care au contractat coronavirusul în această țară de 5,5 milioane de locuitori ajungând la 16.910.
Polonia a raportat vineri, pentru a patra zi la rând, un număr record de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, 4.739, și se pregăteşte pentru reimpunerea unor restricţii.
Masca va deveni obligatorie în toată ţara începând de sâmbătă, când se aşteaptă să fie anunţată o înăsprire a măsurilor antiepidemice în şcoli.
Joi, prim-ministrul Mateusz Morawiecki nu a exclus impunerea stării de urgenţă dacă numărul de cazuri va continua să crească.
În total, Polonia, ţară cu 38 milioane de locuitori, a raportat până acum 116.338 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi 2.919 decese.
Cehia și Slovacia au reimpus starea de urgență, fără închiderea frontierelor și cu măsuri mai puțin drastice decât în primăvară.
De asemenea, Consiliul de Miniștri al Italiei a extins starea de urgență în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de Covid-19, până la 31 ianuarie 2021.