În prezența proaspătului ”președinte” al autoproclamatei republici a Ciprului de Nord, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat luni că a venit timpul să fie discutată o propunere realistă în ce priveşte o soluţie cu două state pe insula divizată Cipru, afirmând că parametrii discuţiilor actuale nu sunt sustenabili, transmite Reuters.
Interesul lui Recep Erdogan pentru promovarea acestei viziuni politice are un substrat economic- Turcia și-a extins explorările pentru identificarea de resurse naturale în Mediterana inclusiv în ape teritoriale revendicate de Cipru.
Autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord (RTCN) este recunoscută doar de Ankara.
Ciprul este divizat din 1974, când armata Turciei a invadat partea de nord a insulei, ca reacţie la o tentativă de lovitură de stat a ciprioţilor greci ce viza anexarea la Grecia.
În 2014, Uniunea Europeană a admis în rândurile sale Ciprul, reprezentat de guvernul cipriot grec din sud, recunoscut internaţional.
Vorbind luni într-o conferinţă de presă comună cu liderul cipriot turc Ersin Tatar la Ankara, proaspăt ales, Erdogan a spus: „Trebuie să se înţeleagă că nu se poate ajunge la niciun rezultat sub parametrii actuali ce urmează unui proces de negociere care a durat peste o jumătate de secol. În acest stadiu, credem că începerea de discuţii pe baza unei federaţii va fi o pierdere de timp. Prin urmare, credem că o soluţie cu două state trebuie să fie adusă acum la masă, cu o propunere realistă”.
Turcia a mai afirmat anterior că un mecanism cu două state este necesar pentru soluţionarea problemei cipriote, dar a acuzat guvernul cipriot grec că nu intră în discuţii.
În conferinţa de presă, Ersin Tatar a afirmat că o propunere turcă de organizare a unei întâlniri informale cu participarea Turciei, Ciprului de Nord, ciprioţilor greci, Greciei şi ONU este ”ultima şansă” pentru un acord.