16 noiembrie, 2016

rafinarie-essar-indiaCei mai mari exportatori de petrol ai lumii se înfruntă pentru a prelua complexul de rafinare Essar din India, o tranzacție a cărei valoare ar putea urca la 13 miliarde de dolari, potrivit Reuters.

Tranzacția ruso indiană pare să fie pusă încă sub semnul întrebării de o contraofertă saudită din partea Aramco. Negocierile durează de doi ani între un consorțiu condus de colosul rus Rosneft cu frații Ravi și Shashi Ruia, care mai au 49% din compania indiană Essar.

Cele două super puteri petroliere caută să obţină supremaţia mondială.


Disputa se derulează pe fondul competiției dintre cele două mari forțe petroliere ale lumii și al problemei reducerii producției de petrol, în scopul stimulării scumpirii aurului negru pe piețele mondiale. Rusia nu face parte din cartelul OPEC al țărilor producătoare de petrol, în care poziția Arabiei Saudite atârnă cel mai greu.

Consumul global de petrol va ajunge la un maxim nu mai devreme de 2040, potrivit Agenției Internațională pentru Energie, care a lăsat neschimbate previziunile pe termen lung privind cererea și ofertă, în ciuda acordului privind schimbările climatice de la Paris 2015.

Prețul petriolului stagnează sub nivelul de 50 de dolari / baril, în ultimele luni (o tonă de petrol are circa șapte barili, în funcție de tip).

Preluarea Essar de către consorţiul condus de Rosneft părea compromisă la un moment dat, dar implicarea preşedintelui rus Vladimir Putin şi a premierului indian Narendra Modi ar fi salvat situaţia. Ca urmare, consorţiul ar fi acceptat să plătească 13 mld. dolari, adică mai mult decât dublu decât evaluarea iniţială a companiei făcută de ruşi, relatează Reuters. Oficialii ruşi şi indieni au contrazis, respectiv au refuzat să comenteze informaţiile Reuters.


Oficialii Essar au confirmat faptul că au avut discuţii cu mai mulţi cumpărători potenţiali, dar că ar înclina spre oferta consorţiului condus de Rosneft, aceasta fiind cea mai atractivă.

Ar fi cea mai mare achiziţie a ruşilor în afara graniţelor Federaţiei Ruse.

Ruşii sunt atât de interesaţi de tranzacţie încât, la un moment dat, înaintea presupusei intervenţii la nivel înalt, şeful Rosneft, Igor Sechin, i-ar fi ameninţat pe indienii de la Essar că vor pierde finanţarea rusă şi aprovizionarea cu petrol. Essar a acumulat datorii mari inclusiv pentru modernizare.

Până la urmă, tranzacția se dovedește a fi prea mare ca să eșueze, comentează Reuters. Aramco a refuzat să comenteze privind contra oferta sa.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: