România a consemnat în 2019 cea mai mare scădere a prețului caselor între statele UE. Evoluțiile din 2010 încoace și implicații

România a consemnat în 2019 cea mai mare scădere a prețului caselor între statele UE (valoare ajustată cu inflația), potrivit unei analize publicate de Eurostat.… Mai mult›
15.01.2021
Bugetul 2021: în căutarea unei consolidări fiscale fără șocuri

Bugetul pe anul 2021 reprezintă ora adevărului – atât pentru ieșirea din criza produsă de Covid și menținerea unei direcții de dezvoltare coerente, cât și… Mai mult›
14.01.2021
Analiză: Cum a schimbat pandemia obiceiurile de consum și economisire din România

Pandemia a schimbat în proporții semnificative obiceiurile de consum, dar și de economisire ale românilor, reiese din datele INS analizate de cursdeguvernare.ro. Rata de economisire… Mai mult›
13.01.2021
Salariul mediu pe economie a trecut pragul de 700 de euro în noiembrie. Semnal de frână tras de administrația publică

Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna noiembrie 2020 a fost de 5.565 lei, cu 113 lei sau 2,1% mai mult… Mai mult›
13.01.2021
Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 2,1% în luna decembrie
de Adrian N Ionescu , 14.1.2021
Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 2,1% în luna decembrie a anului trecut în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,24%, serviciile cu 2,69%, iar mărfurile nealimentare cu 1,01%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„Preţurile de consum în luna decembrie 2020, comparativ cu luna decembrie 2019, au crescut cu 2,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2020 – decembrie 2020) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2019 – decembrie 2019), calculată pe baza IPC, este 2,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,3%”, spune raportul INS.
Banca Naţională a României (BNR) a estimat o inflaţie de 2,1% la sfârşitul lui 2020, în scădere până la 2% până în trimestrul 3 din 2022, potrivit celui mai recent Raportul asupra inflaţiei.
„S-au concretizat unele presiuni dezinflaţioniste mai semnificative induse preponderent de componente exogene ale coşului de consum, pe segmentul preţurilor volatile ale alimentelor şi, respectiv, al celor ale combustibililor. În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC este de aşteptat să coboare la sfârşitul acestui an până la 2,1%, o revizuire semnificativă de 0,6 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară”, spune raportul BNR.
Totodată, „sub impulsul deficitului de cerere agregată din economie şi al slăbirii treptate a rezilienţei pieţei muncii, corecţii mai pronunţate se vor reflecta şi în dinamica ratei anuale a inflaţiei de bază, aceasta urmând să atingă nivelul de 2% la orizontul proiecţiei (trimestrul III 2022). Pentru finele anului viitor, scenariul de bază actual reconfirmă valoarea din proiecţia precedentă în cazul ratei anuale a inflaţiei IPC (2,5%), în timp ce prognoza ratei anuale a inflaţiei de bază a fost revizuită uşor descendent (cu 0,1 puncte procentuale, până la 2,1%)”, mai spune documentul citat.