duminică

21 aprilie, 2024

10 iulie, 2022

Îngrijorarea cu privire la inflație a crescut pentru a 11-a lună consecutiv și este preocuparea numărul unu la nivel mondial, pentru a treia lună consecutiv, reiese din sondajul „Ce îngrijorează lumea”, realizat de compania de cercetare şi consultanţă Ipsos, în luna iunie.

În medie, la nivel global, aproape unu din patru repondenţi spune că inflația este o problemă majoră cu care se confruntă țara sa (37%), cu trei puncte procentuale în creștere față de luna trecută.

Sondajul lunar What Worries the World explorează ceea ce publicul consideră a fi cele mai importante probleme sociale și politice din 27 de țări. Bazându-se pe zece ani de date, raportul plasează cele mai recente scoruri în context. Sondajul din iunie a fos realizat în perioada 27 mai 2022 – 6 iunie 2022. Ipsos este o companie franceză multinaţională de cercetare de piaţă şi consultanţă.


Principalele concluzii:

  • Inflația rămâne principala îngrijorare la nivel mondial: 37% dintre respondenţi spun că este una dintre principalele probleme cu care se confruntă țara lor astăzi (+3 puncte procentuale față de mai 2022).
  • 10 țări menționează inflația ca fiind cea mai mare îngrijorare, cu trei mai multe decât luna trecută.
  • Îngrijorarea cu privire la inflație este urmată de îngrijorarea cu privire la sărăcie și inegalitate socială (31%), șomaj (28%), criminalitate și violență (27%) și corupția financiară sau politică (24%).
  • Preocuparea cu privire la Coronavirus a continuat să scadă. A ajuns la 12%, cu patru puncte procentuale sub luna mai și pe locul 10 – cel mai mic scor înregistrat de când a intrat în clasament.
  • Pentru prima dată de la introducerea sa în raportul „Ce îngrijorează lumea”, Covid-19 nu este preocuparea numărul unu în niciuna dintre cele 27 de țări analizate, în ciuda faptului că a fost cea mai mare îngrijorare globală în urmă cu doar patru luni, respectiv în februarie 2022.
  • Preocuparea cu privire la conflictul militar a scăzut cu trei puncte, până la 11%.
  • Două din trei persoane (64%) cred că țara lor se îndreaptă într-o direcție greșită.

Iunie marchează a treia lună în care inflația a ocupat primul loc în lista îngrijorărilor lumii.

În această lună, inflația este preocuparea numărul unu în zece țări, după ce a devenit principala îngrijorare în Belgia, Franța și Germania. Lista completă a țărilor în care este cea mai mare preocupare este acum: Argentina, Australia, Belgia, Canada, Franța, Germania, Marea Britanie, Polonia, SUA și Turcia.


Au existat creșteri de la lună la lună ale nivelului de îngrijorare în 20 din cele 27 de țări chestionate, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în Malaezia (+15 puncte) și Africa de Sud (+9).

Îngrijorarea a scăzut (marginal) în doar cinci țări faţă de luna trecută: Țările de Jos (-1), Brazilia (-2), Columbia (-3), Chile (-3) și Argentina (-4).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: