31 martie, 2016

646x404Corpul de control al prim-ministrului, condus de Valentin Mircea, a dat publicității, miercuri, un raport finalizat în urmă cu un an  al unui control desfășurat  la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), în urma căruia s-au constatat abateri de la îndeplinirea atribuțiilor conferite de lege privitor la încasarea taxelor și redevențelor.

Surse guvernamentale afirmă că inițiativa publicării acestui raport a fost luată în urma constatărilor că respectivului document nu a intrat pe întreg circuitul de informare și de sesizare, așa cum se menționează în finalul raportului și cum trebuia procedat în mod normal.

Potrivit documentului publicat miercuri, semnat de fostul șef al Corpului de Control, Ion Lazăr:

  • Un număr de titulari de licențe (număr secretizat în documentul publicat) nu au achitat redevențele miniere la valorile actualizate potrivit modificărilor legislative adoptate periodic. Diferența dintre redevențele achitate și cele care ar fi trebuit achitate este de 37.935.497 milioane lei.
  • Un număr de titulari de licențe (număr secretizat în documentul publicat) au refuzat semnarea actelor adiționale la licențele de concesiune pentru modificarea redevenței.
  • Din verificările prin sondaj, efectuate la 69 de titulari de licențe, a rezultat că numai o companie a achitat redevențele pentru activitatea minieră în termen legal.
  • Dintre cei 69 de titulari de licențe verificați prin sondaj, 32 nu au achitat niciodată taxa pentru activitatea minieră. ANRM nu a luat măsuri de sancționare a acestora. Prejudiciul estimat în această situație este de 3.755.088 lei.
  • În perioada 2010-2014, titularii licențelor/permiselor de exploatare au înregistrat restanțe la plata redevenței în sumă totală de 109.891.593 lei.
  • În cazul operatorilor economici licențiați să exploateze nisip și pietriș din albiile râurilor, 40 dintre aceștia raportau la ANRM cantități exploatate mai mici decât cele declarate la Apele Române, plătind astfel redevențe mai mici cu 618.000 lei.
  • În perioada 2010-2014, ANRM a aplicat 497 de amenzi pentru încălcarea dispozițiilor legale în domeniul activității miniere sau petroliere desfășurate de titularii permiselor, licențelor de exploatare sau acordurilor petroliere. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 3.035.000 lei, amenzi rămase neachitate în proporție de 79,6%.
  • Un număr de 30 de procese-verbale de sancționare a contravențiilor nu au fost comunicate de ANRM către unitățile teritoriale ANAF pentru punerea în executare a sancțiunilor

Descărcați AICI raportul Corpului de control



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: