Globalizarea din ultimele decenii a avut ca o consecinta certa micsorarea saraciei si cresterea nivelului de trai pentru un numar semnificativ de locuitori ai tarilor in curs de dezvoltare. A contribuit la micsorarea polarizarii economice internationale cu pretul cresterii polarizarii sociale din tarile dezvoltate.
China este probabil cea mai reprezentativa poveste de succes a impactului pozitiv al globalizarii asupra unei tari emergente. Insa tot China ne mai arata un element care a fost aparent subestimat de catre elitele economice si politice din tarile dezvoltate, care au promovat globalizarea. Cresterea puterii economice a unei tari precum China vine acum la pachet cu aspiratiile sale de putere regionala si chiar globala.
Multi analisti trateaza China inca cu o anumita condescendenta remarcand, pe buna dreptate ca, din punct de vedere militar, China este departe de a avea o anvergura globala, fiind incomparabil mai putin relevanta decat SUA. De exemplu, daca este sa ne referim la unul dintre importantii vectori de proiectie a puterii militare, SUA are 11 portavioane in timp ce China are doar 2. Ceea ce nu o impiedica insa sa aiba aspiratii de suprematie militara in plan regional. In aceast teatru, intalnirile tensionate ale vaselor celor doua armate in Marea Chinei de Sud sunt un exemplu relevant.
Dar constienta de timpul si resursele necesare pentru a deveni o putere militara globala, China a decis sa cucereasca lumea nu printr-o strategie militara, ci printr-una economica de precizie militara. O strategie menita sa asigure certitudinea resurselor unei economii din ce in ce mai flamande si, in paralel, influenta geopolitica in zone extinse de interes. Fondurile imense stranse in urma deceniilor de excedent comercial au fost puse la bataie. Prima tinta a fost Africa unde China a investit in primul rand in sectoarele care exploatau resurse minerale si de energie deosebit de utile economiei chineze.
Dar lucrurile nu s-au oprit aici. A fost demarat proiectul „Drumul matasii”care a dus la finantarea cu peste 700 de miliarde de dolari a proiectelor de infrastructura in peste 60 de tari. Obiectivul oficial era stimularea comertului international si a colaborarii regionale, dar consecinta indirecta a fost cresterea influentei chineze in tarile beneficiare.
Insa probabil ca momentul declicului pentru SUA a venit odata cu intensificarea prezentei chineze in tarile Americii Latine, „curtea din spate” a Americii de Nord. Cei care au considerat multa vreme ca China este doar o obsesie a noului presedinte american au inteles ulterior ca de fapt, presedintele Trump nu facea decat sa exprime punctul de vedere al intregii elite americane de la conducere in ce priveste statura pe care China incepea sa o capete la nivel global. Acest lucru a devenit extrem de clar odata cu cuvantarea de referinta sustinuta de vicepresedintele Mike Pence la Institutul Hudson in toamna anului trecut, care a fost vazuta de unii analisti ca un preludiu al unui nou „raboi rece”. Si pentru a inlatura orice dubiu, Strategia de Aparare Nationala precum si Strategie de Securitate Nationala a SUA identifica China nu doar ca un rival militar, dar si ca pe unul economic in concurenta pentru intaietate tehnologica.
Va putea economia Chinei sa duca greutatea noii pozitii geopolitice pe care tara vrea sa si-o asume?
Principala problema a Chinei este controlul politic din ce in ce mai riguros atat al societatii cat si al economiei. Sunt estimari conform carora tara si, in primul rand, orasele sunt populate cu 200 de milioane de camere de luat vederi cu obiectivul oficial de a reduce infractiunile, dar utile in egala masura si pentru controlul miscarilor sociale. Si acest sistem ar un rol important inclusiv la instituirea sistemului de „credite sociale”, care va da note indivizilor in functie de „corectitudinea” comportamentului lor, note care doar in 2018, printre altele, au impiedicat milioane de chinezi sa calatoreasca cu trenul sau avionul. (conform AP)
In paralel insa, la prima vedere, economia chineza a produs o serie de campioni globali greu de ignorat: Alibaba, Lenovo sau Huawei. In plus, China, prin investitiile pe care le face, vrea sa se asigure ca va fi in frumtea revolutiei tehnologice. Se estimeaza ca 2/3 din investitiile globale in inteligenta artificiala sunt facute in China. Aceasta este insa doar o parte din fata vazuta a economiei chineze. Exista si statistici mai putin incurajatoare.
Economia Chinei se afla intr-un proces de incetinire, cifrele oficiale fiind privite cu din ce in ce mai mult scepticism de catre analisti. Si chiar daca presupunem cresterea de 6% din 2018 ca fiind corecta, tendinta sugerata de graficul alaturat prezentat de catre FT este evidenta. Alte simptome sunt natalitatea in scadere sau reducerea tintelor de initiale de reducere a poluarii, de teama impactului economic negativ pe care costurile asociate le-ar putea avea.
Pana si Drumul Matasii si-a pierdut din avantul inital in conditiile in care unele tari beneficiare incep sa isi puna intrabari in legatura cu rentabilitatea investitiilor si datoriilor angajate, o tema la care m-am referit in „Un pranz gratuit cu betigase?” Insa intrebari pe aceasta tema incep sa se puna si in China, in legatura cu ratiunile pentru care mari firme de stat au facut investitii in strainatate in astfel de proiecte cu pretul supraindatorarii lor.
Iar peste toate acestea a venit lovitura presedintelui american care a impus tarife in valoare de 250 de miliarde de dolari asupra exporturilor chineze in SUA. Economia chineza este o economie inca dependenta de exporturi, iar orice masura de limitare a acestora va avea un impact negativ pe mai multe coordonate: investitii straine, increderea consulatorilor, investitii etc.
Iar daca SUA a privit intodeauna cu o anumita preocupare cresterea puterii Chinei, surpriza vine din Europa. Pana acum cativa ani Europa a persistat in fi un tovaras economic apropiat al Chinei, imun la orice indemnuri de retinere si precautie. Insa atitudinea europenilor incepe sa se schimbe spectaculos. In strategia economica a Comisiei Europene dezbatuta in martie, China a fost nominalizata ca fiind un „concurent economic in cautarea suprematiei economice si un rival sistemic care promoveaza modele alternative de guvernanta”. Aparent, strategia europeana care se baza pe faptul ca beneficiile economice primeaza in relatia cu China pare sa se fi schimbat odata cu intelegerea faptului ca balanta beneficiilor economice se inclina din ce in ce mai mult in favoarea Chinei prin exportul pe pietele europene de produse subventionate si achizitia de tehnologie europeana de varf prin cumparari strategice agresive.
Schimbarea de atitudine a Europei creste sansele unei coordonari transatlantice in abordarea relatiilor economice cu China precum si asumarea unui nou rol in tarile in curs de dezvoltare, ca alternativa la oferta Chinei. Ceva ce pana acum a fost aproape imposibil de obtinut.
Avantajul SUA si UE pe termen lung va ramane faptul ca, pe masura ce sistemul politic chinez va controla din ce in ce mai mult viata privata a populatiei, soft p0wer ul chinez va fi permanent in dezavantaj, avand exclusiv doar o componenta economica si nu si politica.
Insa coordonarea transatlantica in relatia cu China pare a fi un proiect mai degraba al viitorului, care va necesita schimbarea perceptiei presedintelui american conform careia UE „este mai rea decat China”. Deocamdata si SUA si UE sunt mai degraba pe cont propriu ceea ce usureaza sarcina Chinei de a deveni o putere mai mult decat regionala.
Un weekend placut!
