sâmbătă

20 iulie, 2024

25 noiembrie, 2021

După dezvăluirile privind violurile și tortura la care sunt supuși deținuții,  Vladimir Putin l-a demis joi pe directorul sistemului penitenciar al Rusiei, Alexandr Kalaşnikov, scrie AFP citată de Agerpres.

Director al FSIN (serviciul penitenciar rus) din 2019, Alexandr Kalaşnikov a fost înlocuit de ministrul adjunct de Interne, Arkadi Gostev, un fost poliţist, conform unui decret prezidenţial publicat joi pe site-ul Kremlinului.

Kalaşnikov este din 2021 vizat de sancţiuni ale UE, SUA şi Canadei pentru presupusul său rol în otrăvirea şi apoi încarcerarea opozantului Alexei Navalnîi.


Înlocuirea survine pe fondul scandalului de tortură din închisoarea din Saratov, aflată în centrul Rusiei, care a dus deja la demiterea a 18 angajaţi şi a cinci oficiali ai serviciului penitenciar local.

La începutul lunii octombrie, organizaţia neguvernamentală Gulagu.net a făcut publice înregistrări video obţinute cu ajutorul unui fost deţinut belarus care a avut acces la imagini în timpul detenţiei sale, sub acoperirea unor activităţi de mentenanţă informatică, şi care a cerut apoi azil în Franţa.

Aceste imagini arată violuri şi acte de tortură sistematice comise asupra deţinuţilor. Mai multe anchete au fost deschise după aceste dezvăluiri.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: