Conferința de presă organizată joi de Liviu Dragnea și premierul Sorin Grindeanu a furnizat, dincolo de explicațiile privind criza oferite de cei doi oficiali, o imaginea clară a modului în care se exercită puterea atât asupra actului administrativ, cât și în chestiunea noii legislații pe Justiție care a scos țara în stradă.
Aflându-mă joi seară în studiodul TVR, alături de sociologul Gelu Diminică, acesta a observat un detaliu relevant: scaunele celor doi oficiali la masa conferinței de presă nu au fost egale. Cel al dlui. Liviu Dragnea a fost mai lat și, mai ales, mai înalt față de cel al premierului formal al României – deși explicațiile se refereau la Ordonanțele amise de către guvern.
Imaginea era, însă, fundalul unei alte stări de fapt: la o bună parte din întrebările adresate explicit dlui. Grindeanu în calitate de premier, răspundea, cu cea mai mare naturalețe, dl.Liviu Dragnea.
Pentru a nu lua pâinea de la gura psihologilor în ce privește prima conferință explicativă despre problema dezincriminărilor din Codurile Penale, ne rezumăm să facem apel la o mică cronologie :
”Singurul care ştie acel program (de guvernare – n.red) din scoarţă-n scoarţă sunt eu”- spunea Liviu Dragnea pe data de 30 decembrie.
”Imi asum intreaga raspundere pentru echipa guvernamentala. Orice greseala pe care o vor face nu va fi lasata sa se perpetueze. (…) O sa sprijin guvernul in totalitate si daca guvernul va avea o problema va fi si raspunderea mea” – spunea dl. Liviu Dragnea patri zile mai târziu.
Imaginea de mai sus (captură preluată din transmsia Digi24) se îngrijește să ne lipescă pe retină această stare de fapt: cine e, de fapt, premierul.
Cum să nu pară puțin bizar când președintele PSD insistă că nu cunoaște ”ce au făcut ei, la guvern” – cu Ordonanțele pe Justiție.
Mai ales când există, atât de străveziu, documentul acesta : AICI-LINK