România a apărut din nou la coada UE din perspectiva ratei de risc la sărăcie şi excludere socială, cu 38,8% din populaţie ( aproape 8 milioane de persoane), penultimul loc după Bulgaria, care în statistica întocmită de Eurostat figiurează cu o proporţie de 40,4%.
Ce ar trebui subliniat, însă, pentru politicile sociale, este reperul faţă de care s-a făcut raportarea .
Căci, în realitate … :
La noi, venitul median naţional echivalent disponibil după transferurile sociale a fost dat de instituţia europeană ca fiind 10.884 lei/an, de unde reperul de sărăcie şi excludere social pentru un adult a ajuns la 6.530 de lei pe an sau 503 lei/lună ( sub venitul minim garantat de 520 lei !) iar pentru o familie compusă din doi adulţi şi doi copii mai mici de 14 ani la 13.714 lei/an sau 1.143 lei/lună.
La bulgari, ACELAŞI indicator cu denumire complicată şi modalitate şi mai complicată de determinare apare în documentul oficial Eurostat la nivelul de 6.163 leva/an, respectiv 3.698 leva/an pentru un adult sau 7.765 leva/familie de tipul amintit. Dacă facem traducerea în lei, avem o supriză uriaşă. Reluăm reperele bulgăreşti în lei, la cursul zilei: 14.449 lei/an venit median, 8.670 de lei/an/adult şi 18.205 lei/an/familie.
Punând datele cap la cap, rezultă că, la noi, ponderea de 38,8% apare pentru un reper de 10.884 lei/an iar la ei 40,4% din populaţie sunt sub linia de sărăcie trasată pornind de la reperul de 14.449 lei/an. Nivel cu o treime mai ridicat decât la noi. Cu alte cuvinte, dacă s-ar face trimitere la un nivel „bulgăresc” de sărăcie ne-am duce rapid undeva spre 50% din populaţie şi am fi „campioni europeni” incontestabili în materie.
Ştiaţi că…
La rubrica „Ştiaţi că…”, ataşată subiectului sărăciei, România apare în două locuri foarte semnificative ca fiind pe ultimul loc în UE. Reperele sunt, întâmplător sau nu, plasate la capetele nevoilor familale ale unei ţări europene de secol XXI:
1. Peste un sfert dintre copii din UE ( 26,5%) sunt supuşi riscului de sărăcie şi excludere socială, cea mai mare proporţie fiind regăsită în România (26,5%) şi cea redusă în Danemarca (13,8%).
2.Aproximativ o treime din populaţa UE (31,1%) nu îşi poate permite o vacanţă de o sătămână petrecută în afara casei, cea mai mare proporţie fiind regăsită în România (66%) şi cea mai redusă în Suedia (8,2%).
Practic, suntem acum exact opusul ţărilor nordice şi în urma Bulgariei, care, deşi are un PIB/locuitor semnificativ mai mic decât noi în raport cu media europeană, nu apare pe ultimul loc decât la ponderea gospodăriilor FĂRĂ COPII ca risc de sărăcie (40%, cu mult peste media UE de 22,1% şi peste recordmena în materie, care este, oarecum surprinzător, Cehia).
Explicaţia, clasa mijlocie este aproape „sublimă”
Explicaţia este că România a aderat la Uniunea Europeană cu cea mai mare inegalitate a veniturilor populaţiei dintre statele membre şi se menţine pe locul doi după coeficientul Gini 9 după Lituania), potrivit datelor publicate de Eurostat, foarte departe de grupul central european al fostelor state socialiste intrate în UE.
Modul în care sunt distribuite veniturile populaţiei într-o ţară poate fi exprimat matematic printr-un indicator denumit coeficientul gini (după numle economistului italian cu același nume, care l-a introdus în 1912). Valorile sale variază între zero (cazul în care toţi cetăţenii au exact acelaşi venit) şi 100, caz în care o singură persoană obţine toate veniturile disponibile.
Coeficientul Gini variază de la o ţară la alta şi, pentru aceeaşi ţară, în decursul timpului. Cu cât valoarea sa este mai mare, cu atât veniturile disponibile ale populației sunt distribuite mai inegal și invers.
Astfel, la o medie UE de 31%, Slovacia avea potrivit datelor publicate de Eurostat la mijlocul acestui an pentru 2015) un coeficient de 23,7%, Cehia de 25,0% ( mai bun decât Suedia şi Finlanda, fiecare cu 25,2%), Ungaria 28,2% iar Polonia 30,6%.
În timp ce toate acestea compensau întrucâtva decalajele de nivel de trai faţă de Occident prin distribuţia mai egală a bunăstării la nivelul întregii populaţii, România se afla la un îngrijorător 37,4%, majorat cu aproape trei procente de la criza din 2009 încoace şi peste vecinii mai săraci ca PIB/locuitor de la sud de Dunăre.
Practic, datele arată în cazul României o combinaţie între o mare masă de persoane cu venituri relativ FOARTE reduse şi o pătură subţire de îmbogăţiţi (în raport cu nivelul de dezvoltare al ţării), care face puţin relevante media naţională şi complică gestiunea procesului de dezvoltare a ţării.
Ne-ar fi necesară o clasă mijlocie mult mai consistentă, care să atenueze extremele şi să mențină coeziunea socială. Care să mărească venitul median (cel mai probabil a fi obţinut), nu cel mediu care rezultă din combinaţia mulţi săraci – puţini bogaţi şi să răspundă unor necesităţi cât mai largi ale populaţiei.
Urmărește-ne pe Google News
