1 aprilie, 2017

Una dintre cele mai valoroase companii românești, Hidroelectrica – abia ieșită din insolvență, va fi condusă de un Consiliu de Supraveghere provizoriu, cu un mandat de patru luni, potrivit unei scrisori trimise vineri de Toma – Florin Petcu, ministrul Energiei, directorului general al Hidroelectrica, Ovidiu Agliceru.

Dintre cele șase propuneri pentru funcțiile de membri se remarcă trei nominalizări: vicepreședintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, un fost operator de producție grafică, și o fostă realizatoare TV.

Propunerile vor fi votate în ședința AGA Hidroelectrica din 19 aprilie 2017. Hidroelectrica ar putea fi o componentă principală a portofoliului viitorului Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții, proiectat de Guvernul României.


Provizoratul de alte  patru luni la Hidroelectrica primește susținerea oficială a Ministerului Energiei, la puțină vreme după ce Fondul Proprietatea propusese numirea membrilor unui nou Consiliu de Supraveghere pentru un mandat de patru ani, conform legii 111/2016.

Fondul Proprietatea aproape 20% din acțiunile companiei.

Noile „numiri pentru Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica sunt fundamentale nu doar procesului de listare, dar și pentru stabilitatea și dezvoltarea companiei pe termen lung, în calitatea ei de lider pe piața energiei din România. Considerăm că perpetuarea inutilă a status quo-ului de interimat pentru Consiliul de Supraveghere al unei companii de o asemenea anvergură aduce riscuri uriașe pentru acționarii ei”, a declarat, vineri, Greg Konieczny, CEO și manager de portofoliu al Fondului Proprietatea.

Propunerile Ministerului Energiei sunt (în ordinea prezentării CV-urilor în scrisoarea ministrului Energiei): propunerile ministerului sunt Ioana-Andreea Lambru, Dorin-Liviu Nistoran, Gheorghe-Gabriel Gheorghe, Laurențiu-Dan Tudor, Horia-Marian Gâmbuțeanu și Andreea Negru-Ciobanu.


Ioana-Andreea Lambru este secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului din august 2014.

Dorin-Liviu Nistoran este directorul general al grupului Televoice și fost președinte al Autorității Naționale pentru Comunicații.

Gheorghe-Gabriel Gheorghe a lucrat în Ministerul Finanțelor Publice, în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

Dan-Laurențiu Tudor este director general adjunct la Electrocentrale București din 2015.

Horia-Marian Gâmbuțeanu este, din februarie, consilier detașat la Secretariatul General al Guvernului și lucrează, din 2014, la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Andreea Negru-Ciobanu a făcut PR & Comunicare la Transelectrica, după ce lucrase la televiziunea Money Channel.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Gabriel Gheorghe nu mai este vice la Onjn de vreun an, daca doriti sa verificati informatiile…
    „Dintre cele șase propuneri pentru funcțiile de membri se remarcă trei nominalizări: vicepreședintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, un fost operator de producție grafică, și o fostă realizatoare TV.”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Gabriel Gheorghe nu mai este vice la Onjn de vreun an, daca doriti sa verificati informatiile…
    „Dintre cele șase propuneri pentru funcțiile de membri se remarcă trei nominalizări: vicepreședintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, un fost operator de producție grafică, și o fostă realizatoare TV.”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: