21 decembrie, 2017

Începând cu 3 ianuarie 2018, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate (gratuite), anunță Societatea Națională de Medicină Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie.

Motivul – întrucât Executivul a decis conservarea actualului procent din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS) acordat medicinei primare, cabinetele refuză semnarea actelor adiționale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistență încheiate cu casele de asigurări de sănătate județene.

Medicii de familie cer un buget de 10% din FNUASS, în loc de 5,77% cât a fost anul acesta și 5,80% prevăzut în bugetul de anul viitor. Creșterea cu 0,03% nu acoperă nici măcar scumpirea utilităților, spun medicii de familie.


Ei acuză și negocierile de formă organizate de autorități după protestul organizat în stradă în luna septembrie.

La întâlnirea de atunci cu prmeierul Mihai Tudose, acesta a decis formarea unui grup de lucru pentru discutarea măsurilor de debirocratizare a domeniului.

Au existat de atunci, spune SNMF, zeci de ore de discuții și consultări în echipe paralele care au dezbătut:

  • o nouă abordare a asistenței medicale primare
  • o finanțare de tip european
  • drepturi ale medicilor de familie

Nu s-a obținut nimic (cu excepția unor minime cosmetizări ale proiectului de Contract-cadru viitor), deși premierul le-a oferit asigurări în această privință: Numai Biblia şi Constituţia nu pot fi schimbate acum, aici!, le spunea Mihai Tudose, în septemrbie, reprezentanților medicilor de familie.


Cu numai 10 zile înainte de noul an, aceștia au primit doar „promisiuni, amânări, prevederi echivoce, propuneri rămase în analiză și refuzuri nejustificate ale propunerilor organizațiilor medicilor de familie”, spune SNMF.

De aceea, organismele reprezentative ale medicilor de familie, parteneri în Coaliția Solidari pentru Sănătate, au decis să nu semneze actele  adiționale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii, considerând atitudinea guvernanților o sfidare la adresa celor peste 25.000 de medici şi asistenți medicali din sistem.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: