3 ianuarie, 2018

Peste 1.000 de medici de familie au protestat în fața Guvernului, în noiembrie, amenințând că nu vor semna actele adiționale la contractele cu CNAS

Aproape jumătate din medicii de familie din România (aproximativ 11.000) nu mai acordă servicii medicale gratuite (consultații, trimiteri și eliberări de rețete), întrucât refuză semnarea actelor adiționale de prelungire a contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate județene.

Coaliția Solidari pentru Sănătate (formată din a decis la finalul lunii decembrie să nu semneze actele  adiționale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii, considerând atitudinea guvernanților o sfidare la adresa celor peste 25.000 de medici şi asistenți medicali din sistem.

Protestul medicilor de familie este susținut de Colegiul Medicilor din România (CMR), de sindicatuli Promedica, unele Colegii județene ale medicilor precum și de principalele asociații de pacienți din România.


Într-un comunicat transmis miercuri, protestatarii „aduc la cunoștiința opiniei publice că își mențin punctele de vedere și principalele revendicări, în pofida numeroaselor tentative de intimidare, hărțuire, insistență din partea caselor județene de asigurari de sănătate„.

Protestul va continua până la soluționarea revendicărilor, iar pentru o perioadă, medicii care își permit vor acorda servicii pro bono. Cei care însă nu pot supraviețui fără venituri vor acorda numai servicii plătite.

Miercuri la prânz, protestau astfel aproape 100% din medicii de familie din Teleorman, Iași, Dolj, Suceava și Satu Mare, conform declarației Sandrei Alexiu, vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF).

Numărul consultaților acordate miercuri și înregistrate în sistemul electronic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), se situa miercuri, la nivelul întregii țări, la jumătatea totalului obișnuit pentru o zi de 3 ianuarie.


Un procent mai mic de medici greviști s-a înregistrat în Capitală (doar 40%), din cauza presiunilor exercitate de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), explică Sandra Alexiu.

În decembrie, ultima lună când ar fi trebuit semnate actele adiționale, CSAMB a trimis către 500 din medici de familie (circa jumătate din câți există în București) notificări de imputare a unor rețete gratuite acordate în 2014. Neregulile pentru care se cere decontarea rețetelor compensate au fost provocate de birocrația impusă acestor specialiști:

  • să verifice dacă taloanele de pensie sunt la zi
  • să-i pună pe pensionari să semneze declarații că nu au alte venituri în afara celor din pensie (dacă o persoană are venituri suplimentare din dobânzi la conturile bancare sau închirierea unui apartament etc., lucruri pe care un medic nu le poate verifica)

Prezentăm un caz pentru care au fost imputate mai multe rețete acordate unui pacient pensionar bolnav cronic, caz descris de medicul de familie pus să deconteze respectivele rețete:

„Un pacient are pensie în valoare de mai puțin de 700 RON și a dat declarație pe proprie răspundere că nu are alte venituri, conform legislației în vigoare în 2014.

CASMB m-a informat prin notificare că ar figura în evidențele ANAF și cu alte venituri, din dobânzi, informație pe care eu nu aveam cum să o dețin și, cu bună credință, nu am solicitat pacientului altceva decât prevedea legislația în vigoare – talonul de pensie și declarația pe proprie răspundere.”

Revendicările

  • Medicii de familie au cerut 10% din bugetul FNUASS, în loc de 5,77% cât a fost în 2017 și 5,80% prevăzut în Legea bugetului pe 2018. Președintele a promulgat însă miercuri Legea bugetului pentru 2018, astfel încât, această solicitare a picat. Creșterea cu 0,03% nu acoperă nici măcar scumpirea utilităților, spun medicii de familie.
  • Debirocratizarea – „Prin obligaţii contractuale birocratice, absurde, medicul de familie este transformat din medic în administrator al sistemului în folosul CNAS, iar pacientul devine o minge trimisă să plimbe hârtii de la un medic la altul, ceea ce afectează grav relaţia medic de familie-pacient”, se precizează în documentul. Medicul Gindrovel Dumitra a declarat pentru cursdeguvernare.ro că sunt situații când completarea actelor și accesarea platformei electronice a CNAS durează mai mult decât cele 15 minute prevăzute pentru o consultație. „Se ajunge ca eu, medic, să fiu plătit (de CNAS – n. red.) nu pentru servicii medicale, ci pentru servicii informatice sau financiar – contabile, pentru că trebuie să cer cupoane de pensie etc. De aceea, nu se mai poate. Toate aceste lucruri trebuei să înceteze”, a explicat medicul de familie Dumitra.
  • Dreptul la vacanță. Conform legii, medicii de familie nu pot pleca în vacanță dacă nu găsesc un coleg care să-i înlocuiască. În contextul unui deficit consistent de personal, al existenței unor localități cu un singur medic de familie, există sute de asemenea specialiști care nu au putut pleca în concediu de mai mulți ani.
  • Problemele sistemului informatic al CNAS, care funcționează cu sincope și care-i obligă pe medicii de familie să piardă foarte mult din timpul alocat unui pacient.

Asociațiile paciențiilor, alături de medicii de familie

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor susţin solicitările medicilor de familie, care ar trebui considerați o parte importantă a sistemului de sănătate:

„Noi am susţinut demersurile medicilor. Practic, toate problemele, toată birocraţia, tot ce înseamnă pus pe drumuri, noi le întâmpinăm.

Practic, asupra noastră sunt efectele acestui contract-cadru pe care medicii îl semnează şi care de multe ori vedem cum noi ne împiedicăm – ba cu sistemul informatic care nu merge, ba cu trimiterea că trebuie să mergem la medicul specialist şi reţetele.

Am susţinut şi susţinem demersul medicilor de familie. În partea a doua, faptul că există posibilitatea ca noi să nu beneficiem de serviciile medicilor de familie este o problemă mare pentru pacienţi în special pentru cei cronici care au nevoie de trimiteri, care au nevoie de reţete, care au nevoie de serviciile medicilor de familie, indiferent cum şi în ce fel, ceea ce ne pune într-o situaţie foarte dificilă”, a declarat preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, Radu Gănescu, citat de Agerpres.

Ministrul Sănătății: Nu e corect să folosim pacienții în negocieri

Ministrul sănătății, Florian Bodog, în schimb, îi acuză pe medicii de familie că se folosesc de pacienți pentru a negocia cu guvernanții:

„Acest protest a pornit de la o serie de discuții pe care împreună cu Casa de Asigurări le-am avut. Am făcut o suplimentare a sumei acordate medicilor de familie. Cel puțin la nivel de București, 90% dintre medicii de familie au semnat actele adiționate, ceea ce înseamnă că au o relație contractuală și sunt convins că își vor face datoria față de pacienți. Vreau să subliniez că nu e corect să folosim pacienții în negocieri, nu cred că acesta e sensul, Ministerul Sănătății a avut o deschidere continuă”, a declarat Florian Bodog, la Digi24.

Medicii acuză, la rândul lor, că toate negocierile purtate anul trecut cu ministrul Bodog și premierul Mihai Tudose au fost doar de formă, cât timp aceștia nu și-au respectat nicio promisiune.

Au existat zeci de ore de discuții și consultări în echipe paralele care au dezbătut:

  • o nouă abordare a asistenței medicale primare
  • o finanțare de tip european
  • drepturi ale medicilor de familie

Dar, nu s-a obținut nimic (cu excepția unor minime cosmetizări ale proiectului de Contract-cadru viitor), “promisiuni, amânări, prevederi echivoce, propuneri rămase în analiză și refuzuri nejustificate ale propunerilor organizațiilor medicilor de familie”, spune SNMF.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: