13 octombrie, 2017

Copiii care n-au împlinit 16 ani vor avea nevoie de acordul părinților pentru a putea deține conturi pe rețelele de socializare, pentru a face cumpărături online sau pentru a accesa orice serviciu online care presupune strângerea și folosirea ulterioară a datelor personale.

Există o singură excepție – serviciilor de prevenire sau consiliere oferite direct copiilor

Măsura este una dintre prevederile noului Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), care va intra în vigoare în toate statele UE, începând cu 25 mai 2018.


Ea pleacă de la principiul potrivit căruia:

„Copiii au nevoie de o protecţie specifică a datelor lor cu caracter personal, întrucât pot fi mai puţin conştienţi de riscurile, consecinţele, garanţiile în cauză şi drepturile lor în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal. Această protecţie specifică ar trebui să se aplice în special utilizării datelor cu caracter personal ale copiilor în scopuri de marketing sau pentru crearea de profiluri de personalitate sau de utilizator şi la colectarea datelor cu caracter personal privind copiii în momentul utilizării serviciilor oferite direct copiilor.”

Autoritățile naționale pot fixa vârste chiar mai mai mici, dar nu sub 13 ani, pentru conturile pe rețelele sociale și accesarea magazinelor online.

Condiţii aplicabile în ceea ce priveşte consimţământul copiilor în legătură cu serviciile societăţii informaţionale

  • în ceea ce priveşte oferirea de servicii ale societăţii informaţionale în mod direct unui copil, prelucrarea datelor cu caracter personal ale unui copil este legală dacă copilul are cel puţin vârsta de 16 ani
  • dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, respectiva prelucrare este legală numai dacă şi în măsura în care consimţământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părinteşti asupra copilului
  • statele membre pot prevedea prin lege o vârstă inferioară în aceste scopuri, cu condiţia ca acea vârstă inferioară să nu fie mai mică de 13 ani
  • operatorul depune toate eforturile rezonabile pentru a verifica în astfel de cazuri că titularul răspunderii părinților


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: