2 aprilie, 2011

Oraşul Jimbolia, din judeţul Timiş, stă pe un zăcământ de ţiţei parafinos de foarte bună calitate, potrivit unui proiect de prospecţiuni al companiei Zeta Petroleum România, pentru anul 2011.

Petrolul de sub Jimbolia a fost estimat de analize neoficiale la circa 1 miliard de euro.
Conform unui comunicat de presă al companiei Zeta, zăcământul este de cel puţin 1,5 milioane de barili, însă ar putea să fie descoperiţi până la 6 milioane de barili de petrol.

”Marea provocare pentru 2011 este de a găsi cele mai bune soluţii pentru exploatare, în condiţii de maximă securitate, a operaţiilor petroliere şi de protecţie a mediului. În urma testelor din 2010, am evidenţiat existenţa unor nivele saturate cu amestecuri de gaze bogate cu bioxid de carbon, cu înaltă presiune, iar în acest moment suntem în faza în care derulăm diferite studii pentru a identifica cele mai potrivite soluţii pentru exploatarea petrolului subiacent în condiţii de siguranţă”, a declarat Bogdan Popescu, director general Zeta Petroleum România.
Licenţa Jimbolia cuprinde două câmpuri descoperite în anii ’80: Jimbolia Veche şi Jimbolia Vest, acumulări de petrol şi gaze pe care Zeta le evaluează în vederea readucerii lor în producţie.


Partenerul Zeta Petroleum, cu o participaţie de 50% în perimetrul Jimbolia, este Armax Gaz – o companie publică românească ce proiectează, confecţionează, instalează şi asigură mentenanţa echipamentelor din industria de petrol şi gaze.
Zeta Petroleum este o companie privată de explorare şi producţie de petrol, înfiinţată în anul 2005, ce are ca sferă de interes Europa Centrală şi de Est, privind identificarea de noi oportunităţi în domeniul petrolului şi gazelor naturale.
Principalele obiective ale Zeta în România sunt câmpul de gaze de la Bobocu, zăcământul de petrol de la Jimbolia, precum şi câmpul marginal de gaze de la Pădureni.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: