duminică

21 aprilie, 2024

2 octombrie, 2013

Prin schimbările preconizate de Ministerul Sănătății și incluse în proiectul de lege lansat spre dezbatere, rezidențiatul se va întinde pe o durată între trei și șapte ani și va cuprinde mai întâi o etapă de doi ani cu formare prin program de trunchi comun pentru specialitățile care alcătuiesc subdomeniile medicinei.

Rezidenţiatul, spune proiectul, cuprinde instruirea teoretică şi practică pe intervale între trei și șapte ani, în funcţie de specialitate, şi se organizează pe domeniile medicină , medicină dentară şi farmacie, în regim de programe cu timp integral, în formele pe loc şi pe post.

În cazul specialităţii medicină de familie se poate organiza şi rezidenţiat în regim de program cu timp parţial, cu durată de 5 ani.


Salariul net al unui medic rezident poate ajunge la 90% din salariul medicului specialist, în cazul rezidenților din ultimul an.

De la 1 ianuarie 2015, rezidențiatul, pentru domeniul medicină, se desfășoară în două etape:

Etapa a-I-a de rezidenţiat cu formare prin program de trunchi comun stabilit pentru specialităţile care alcătuiesc subdomeniile domeniului medicină, şi are o durată de 2 ani

Etapa a-II-a de rezidenţiat de continuare a formării în una din specialităţile care alcătuiesc subdomeniul corespunzător programului de trunchi comun efectuat în etapa I, cu durată de 1- 5 ani, după caz.

Admiterea în etapa I-a


La admiterea din 2015 au acces absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină promoţia 2014 şi ulterioare, precum şi medicii promoţii anterioare care nu au obţinut drept de liberă practică sub incidenţa normelor precedente sau nu deţin titlul de medic specialist în una din specialităţile prevăzute de Nomenclatorul Specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.

Admiterea în etapa a II-a

Se face prin concurs naţional cu tematică şi bibliografie unică pentru unul sau mai multe subdomenii, organizat de Ministerul Sănătăţii, în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naţionale.

La concurs se pot prezenta medicii confirmaţi rezidenţi care au finalizat pregătirea de trunchi comun precum şi medicii confirmaţi rezidenţi începând cu anul III de pregătire care doresc reprofilare în altă specialitate decât cea de confirmare în rezidenţiat.

Începând cu anul 2016, concursul naţional pentru etapa a II-a se organizează anual de regulă în trimestrul IV şi se poate desfăşura la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale şi universităţile de medicină şi farmacie.

Candidaţii care în urma concursului din etapa a II-a nu aleg loc sau post în una din specialităţile medicale publicate la concurs, se confirmă medici rezidenţi medicină de familie şi susţin examen de medic specialist în specialitatea menţionată după totalizarea a 3 ani de pregătire efectuată în calitate de medic rezident.

Rezidenţiatul cu timp parţial

Rezidenţiatul cu program de timp parţial se organizează numai pentru specialitatea medicină de familie.

Durata de parcurgere a stagiilor prevăzute în curriculum de pregătire este de cinci ani efectuaţi în regim de trei zile de pregătire pe săptănână, corespunzător duratei de trei ani prevăzută de lege pentru formarea prin rezidenţiat în medicină de familie cu program de timp intergal.

Admiterea în rezidenţiatul cu program de timp parţial în specialitatea medicină de familie se face prin concurs naţional.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: