Comisia Europeană a prezentat miercuri un proiect de Acord Brexit în care propune stabilirea unei ”zone comune de reglementare” pe întreaga insulă Irlanda, fără frontiere interne, în cazul în care Londra nu găseşte soluţii pentru a menţine deschisă graniţa între Irlanda şi regiunea britanică Irlanda de Nord.
Negociatorul șef al UE Michel Barnier (foto) a îndemnat oficial Londra să ofere alternative la propunerea Comisiei Europene, insistând că reuşita negocierilor cu privire la o retragere ”ordonată” a Regatului Unit din UE presupune ”accelerarea” negocierilor.
Proiectul de acord- varianta europeană- apare cu 13 luni înainte de data oficială a Brexit.
(Descărcați AICI propunerea prezentată de Michel Barnier)
Documentul, comentat miercuri de întreaga presă britanică, va amplifica tensiunile între cele două părţi, în condiţiile în care unii oficiali britanici acuză că problema frontierei irlandeze este folosită pentru a încerca să menţină Marea Britanie în uniunea vamală a Uniunii Europene.
Premierul britanic Theresa May a reacționat imediat după publicarea documentului și după conferința susținută la Bruxelles de Michel Barniere, anunțând că nu va accepta ”niciodată” un acord care să pună sub semnul întrebării integritatea constituţională a Marii Britanii.
”Proiectul publicat de Comisia Europeană, dacă va fi pus în practică, va afecta negativ piaţa comună britanică şi va ameninţa integritatea constituţională a Regatului Unit, creând o frontieră vamală şi legală în Marea Irlandei, şi niciun prim ministru britanic nu ar putea accepta vreodată acest lucru”, a afirmat premierul May în Parlamentul britanic.
Premierul britanic a adăugat că acceptarea unei noi uniuni vamale cu UE după ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar ar însemna o trădare a referendumului din 2016 la care britanicii s-au pronunţat în favoarea Brexitului.
Theresa May a subliniat că guvernul său doreşte un acord care să-i asigure Londrei controlul asupra propriilor legi, graniţe şi bani şi care să nu ducă la apariţia unei ”frontiere dure” între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.
Un răspuns
Evident, interesele nu coincid.
Marea Britanie vrea sa fie stapana absoluta peste tarile componente. Poporul irlandez din cele doua tari vrea altceva. Probabil vor aparea noi tensiuni, noi tendinte de separare.
Succes !