Pentru a corecta situația întâlnită în prezent, respectiv o durată mare a procedurilor necesare angajării unor lucrători din alte țări, generată, în principal, de creșterea numărului de angajați străini admiși pe piața muncii din România, autoritățile de la noi vor să aducă, printr-un proiect de ordonanță pus recent în dezbatere la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), o serie de modificări legislației din domeniu, scopul lor principal fiind facilitarea angajării lucrătorilor proveniți din afara granițelor.
La modul concret, proiectul de OUG de la MAI va aduce două modificări legislației privind angajarea cetățenilor străini în țara noastră.
Astfel, potrivit proiectului, în primă fază va fi modificată OG 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, în sensul creării posibilității de depunere a solicitărilor de eliberare a avizelor de angajare ori detașare la oricare dintre birourile teritoriale pentru imigrări ale Inspectoratului General pentru Imigrări.
Citește mai multe detalii pe Avocatnet.