Guvernul va limita comisioanele interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale cărei terminale se realizează plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cardurile de credit. Limitarea comisioanelor va fi făcută pentru a acorda legislația țării noastre cu cea a UE.
La sfârșitul lunii iulie 2013, Comisia Europeană a adoptat o directivă prin care plafonează comisionul interbancar la 0,2% , respectiv 0,3%. Până la 1 iunie 2015 măsura va fi aplicată doar pentru tranzacțiile transfrontaliere, dar după această dată se va aplica și tranzacțiilor făcute la nivel național.
„Instituţiile emitente nu pot aplica instituţiilor acceptante comisioane interbancare mai mari de 0,2% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv comisioane interbancare mai mari de 0,3% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de credit”, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice, potrivit MEDIAFAX.
Comisioanele la tranzacțiile cu cardurile Visa și MasterCard în România sunt cele mai mari din Europa – a anunțat Consiliul Concurenței, la capătul unei investigații sectoriale pe care a desfășurat-o începând din 2011.
Potrivit rezultatelor Consiliului Concurenței, în România, comisionul interbancar în sistemele VISA şi MasterCard este de 1% şi respectiv 1,2%, în timp ce în ţări ca Belgia, Franţa, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia sau Marea Britanie nivelul comisionului nu depăşeşte 0,8% , pentru cardurile de debit cu cip.
Guvernul vrea să introducă și clauze minime în contractele dintre băncile care instalează terminale electronice de plată sau operează plăţi electronice şi comercianţii care le utilizează, pentru ca firmele să cunoască în detaliu costurile pe care le vor suporta.
„Acordurile dintre instituţiile acceptante şi beneficiarii plăţilor vor conţine informaţii detaliate referitoare la valoarea comisioanelor pentru serviciile prestate acestora, a comisioanelor interbancare, precum şi a comisioanelor suplimentare aplicate în funcţie de marca şi categoria respectivelor carduri de plată”, se mai spune în proiectul de act normativ.
Reguli unitare pentru toate țările UE
CE a adoptat la sfârșitul lunii iulie 2013 noile norme propuse în ceea ce priveşte serviciile de plată şi comisioanele interbancare la plata cu cardul, vizând limitarea acestora la 0,2% din valoarea tranzacţiei în cazul cardurilor de debit, respectiv 0,3% pentru cele de credit.
Comisia vizează o perioadă de tranziţie de 22 de luni, (până la 1 iunie 2015) în cursul căreia comisioanele vor fi plafonate numai în cazul tranzacţiilor transfrontaliere achitate cu carduri de debit şi de credit. Sunt vizate atât cazurile în care un consumator utilizează cardul într-o altă ţară decât cea în care i-a fost emis, cât şi situaţiiel în care un comerciant cu amănuntul utilizează o bancă dintr-o altă ţară.
După această perioadă, plafoanele se vor aplica şi în cazul tranzacţiilor efectuate la nivel naţional
„Astăzi, piaţa plăţilor din UE este fragmentată şi presupune un cost ridicat, de mai mult de 1% din PIB-ul UE, şi anume 130 de miliarde de euro pe an. Este vorba de un cost pe care economia noastră nu şi-l poate permite. Propunerea noastră va promova piaţa unică digitală prin garantarea de plăţi pe internet mai ieftine şi mai sigure, atât pentru comercianţii cu amănuntul, cât şi pentru consumatori. Modificările propuse pentru comisioanele interbancare vor elimina o barieră importantă între pieţele naţionale ale plăţilor şi vor pune capăt, în cele din urmă, nivelului nejustificat de ridicat al acestor comisioane”, a declarat comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, Michel Barnier, într-un comunicat publicat de Comisia Europeană (CE).
La rândul său, vicepreşedintele CE, Joaquin Almunia, a afirmat că noile norme propuse de Comisie vor completa aplicarea normelor antitrust, împiedicând apariţia comisioanelor excesive.
„Comisioanele interbancare plătite de comercianţii cu amănuntul se răsfrâng asupra facturilor consumatorilor. Consumatorii nu numai că nu sunt conştienţi de acest lucru, ci sunt chiar încurajaţi, prin sisteme de retribuţie, să utilizeze cardurile care le furnizează băncilor cele mai mari venituri. Completând aplicarea normelor antitrust, regulamentul care prevede plafonarea comisioanelor interbancare va împiedica creşterea excesivă a nivelului acestor comisioane pe toate planurile. Pentru prestatorii de servicii de plată vor fi create condiţii de concurenţă echitabile, noi actori vor putea să intre pe piaţă şi să ofere servicii inovatoare, comercianţii cu amănuntul vor realiza economii semnificative datorită reducerii comisioanelor plătite băncilor, iar consumatorii vor beneficia de această situaţie, datorită reducerii preţurilor de vânzare cu amănuntul”, a afirmat Joaquin Almunia.