1 iulie, 2016

achim irimescuProiectul legii care reglementează cumpărarea de terenuri agricole de către străini a fost elaborat de Ministerul Agriculturii, dar aplicarea actului normativ va fi posibilă după finalizarea planului cadastral.

“Cred că pentru legea vânzării terenurilor la nivel european trebuie să ne orientăm către modelul francez pentru că respectă toate reglementările europene. Chiar îmi amintesc că un parlamentar german a dorit să cumpere teren agricol în Franţa şi nu a reuşit. Din această cauză este foarte important cum redactăm această lege şi să trasăm obiective clare, ca să nu păţim la fel ca Bulgaria care a făcut o astfel de lege acum câţiva ani, iar apoi a fost nevoită să o retragă pentru că nu respecta normele europene”, a declarat joi ministrul Achim Irimescu într-o conferinţă de presă.

Actul normativ, anunță Mediafax, impune o suprafaţă maximă de 50 de hectare pentru fiecare solicitant, însă reglementarea va suporta modificări, având obiective clare de atins, cu o serie de condiţii însă.


Prima condiţie ar fi realizarea planului cadastral, plan pe care actualul ministru al Agriculturii susţine că-l va realiza şi cu sprijinul notarilor publici, precum şi al altor instituţii cu atribuţii în acest sector de activitate, inclusiv cu fermierii.

“România are un total de 14 milioane de hectare de teren agricol, din care 3,8 milioane hectare organizate în ferme, 9,3 milioane de hectare de teren arabil, teren din care doar 3 milioane de hectare au şi cadastrul făcut”, a precizat ministrul Achim Irimescu.

Fonduri pentru refacerea sistemului de irigații

Tot joi, ministrul Irimescu a anunțat că solicită suplimentarea bugetului instituției pe care o conduce cu 30 milioane lei, pentru refacerea sistemului de irigaţii.

Culturile de cereale promit recolte bune în acest an, însă există ameninţarea secetei, la finele anului agricol. Din acest motiv, primul ministru Dacian Cioloş i-a solicitat titularului de la Agricultură un plan ferm în acest sens.


“Avem o mare problemă cu schimbările climatice, anul acesta a fost foarte bun, dar, conform previziunii meteorologice ar putea să urmeze o perioadă de secetă. În acest sens, premierul mi-a trasat o sarcină foarte clară, să vedem ce putem face pentru a putea pune sistemul de irigaţii în funcţiune. Logica este foarte clară: preferăm să dăm în avans sprijin pentru irigaţii decât să plătim despăgubiri pentru pierderile suferite din cauza secetei. Eu sper din tot sufletul să se înşele meteorologii noştri, pentru că în iarnă spuneau că o să avem o secetă cruntă în mai şi iunie, ceea ce nu s-a întâmplat, dar noi trebuie să prevenim orice situaţie care afectează agricultura”, a declarat Achim Irimescu.

El a arătat că a făcut deja o informare în şedinţa de guvern de marţi cu privire la situaţia sistemului de irigaţii şi şi-a luat angajamentul ca în două săptămâni să informeze din nou Executivul, referitor la măsurile concrete.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: