Asalt teoretic împotriva marilor lanțuri de magazine- deputații UNPR au depus vineri un proiect de lege care reglementează activitatea marilor retaileri, proiect potrivit căruia aceste magazine ar urma să fie scoase în afara localităților și să fie închise duminica.
Alte două proiecte mai vechi de acest gen (primul datând de la începutul anului 2014), nu au depășit nici astăzi stadiul discuțiilor din comisiile de specialitate chiar dacă sunt mai puțin radicale decât propunerea UNPR.
Ce propun parlamentarii UNPR
Potrivit viziunii parlamentarilor partidului lui Gabriel Oprea, retailerii cu magazine mai mari de 800 de metri patrați ar trebui să își desfășoare activitatea în extravilan, la o distanță de cel puțin 5 km de granițele unei localități.
Alte prevederi importante ar fi:
- program redus sâmbătă, până la ora 14.00
- magazinele ar trebui să fie închise duminica
- magazinele ar trebui să pună la dispoziția producătorilor români spații de vânzare separate de mărfurile din import și birouri pentru contractarea acestor produse
- plata bunurilor vândute se face în termen de 90 de zile, în caz de întârziere, fără formalități suplimentare, vânzătorul este obligat să plătească producătorului penalități zilnice de întârziere dublă față de dobânda de referință a BNR, calculată la întreaga sumă datorată
Nerespectarea acestor prevederi se pedepsește cu amendă între 100.000 și 150.000 de lei.
Descărcați AICI proiectul de lege al UNPR
Cea mai spinoasă problemă a acestui proiect, care cu siguranță va stârni reacții vehemente ale marilor retaileri, este cea referitoare la relocare:
- Pe de-o parte, prevederea ar putea fi inoperabilă din cauză că nu conține un termen-limită până la care hipermarketurile ar trebui să se conformeze deciziei.
- Pe de altă parte, în jurul marilor orașe de exemplu, care sunt înconjurate de orașe-satelit, hipermarketurile ar trebui poziționate din acest motiv la 20-25 km de marile aglomerări urbane, fapt ce ar genera scăderea vânzărilor acestor magazine.
În plus, marii retaileri s-ar confrunta și cu o problemă ”imobiliară” pentru că magazinele din orașe ar trebui dezafectate, terenurile vândute sau folosite cu altă destinație.