Personalul spitalelor, publice şi private, are obligaţia să prezinte un certificat digital Covid-19, conform unui proiect de lege elaborat de Ministerul Sănătății. Cei fără certificat vor fi suspendați din activitate pentru 30 de zile, fără plată, după care urmează desfacerea contractului individual de muncă (CIM), pentru persoanele angajate la stat. Testele Covid-19 vor fi plătite de salariați, cu excepția cazurilor în care lucrătorul prezinta dovada unei afecțiuni din lista bolilor în cazul cărora nu se recomandă vaccinarea.
Măsura este valabilă nu doar pentru angajații din spitale, ci și pentru:
- lucrătorii din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și în cadrul unităților subordonate
- cei din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și în cadrul unităților subordonate
- personalul din cadrul laboratoarelor de analize medicale
„În unităţile publice măsura încetării contractului în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul este necesară pentru a crea posibilitatea încadrării pe acele posturi a altor persoane, în vederea asigurării continuităţii activităţii, ţinând cont de faptul că în unităţile respective numărul total al posturilor este limitat prin acte normative. Responsabilitatea pentru a asigura aplicarea acestor măsuri revine conducerii unităţilor publice şi private”, se arată în Expunerea de motive a Ministerului Sănătății.
Verificarea certificatelor digitale, precum și obligația interzicerii accesului la locul de muncă a persoanelor care nu îndeplinesc condițiile mai sus menționate revin conducerii unității.
Nerespectarea acestor obliagații de către conducătorul unității respective reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei aplicată de către personalul împuternicit din cadrul direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București și din cadrul Inspecției Sanitare de Stat.
Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiţii:
- vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
- se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
- rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii.
Documentul prevede:
- Personalul care nu prezintă rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 va suporta costurile privind testarea, excepţie fiind categoria de personal care face dovada unor afecţiuni care reprezintă contraindicaţie la vaccinare, caz în care costurile de testare vor fi suportate de către angajator.
- „Pentru unităţile private costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 vor fi suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, fie de către angajaţi, fie de către angajator”.
- În cazul în care personalul medical nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se reglementează suspendarea de drept, pe o perioadă de 30 de zile, a contractelor în baza cărora îşi desfăşoară activitatea.
- După cele 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia îşi desfăşoară activitatea încetează de drept. Pentru personalul din unităţile private care cumulează 30 de zile de suspendare angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea.
- Pentru a asigura aplicarea acestor măsuri se stabilește în responsabilitatea conducerii unităților publice și private verificarea certificatelor digitale al UE privind COVID-19, precum și obligația interzicerii accesului la locul de muncă a persoanelor care nu îndeplinesc condițiile mai sus menționate.
„Aceste măsuri sunt necesare având în vedere că dreptul la protecția sănătății publice, mai ales în perioada de pandemie, are o importanță majoră pentru stat, constituie o problemă de siguranță națională și trebuie abordat cu rigurozitate. De asemenea, dreptul pacienților de a nu se infecta de la un cadru medical trebuie prioritizat, în baza eticii și deontologiei medicale, precum și a siguranței pacientului”, menționează expunerea de motive.
Un răspuns
Democratia inseamna sa te oblige sa faci vaccin, indiferent de riscuri?
Sa-i dea afara! Si asa avem „prea multe” cadre medicale! Au marit incidenta la 6 si se plang de multimea de imbolnaviri? In loc sa lase parintii sa decida daca trimit copiii la scoala sau invata online ii obliga sa se imbolnaveasca toti si familiile lor vaccinate sau nu.